În funcție de cât de afectați sunt de noul coronavirus, pacienții internați în spitalele băcăuane primesc tratament de o valoare mai mare sau mai mică. Tratamentul acestor pacienți, tot mai mulți în ultimele două luni, este destul de scump, dacă este să judecăm după media zilelor de internare de care au nevoie și de secția în care sunt tratați.
Potrivit unui răspuns venit din partea Spitalului Județean Bacău, dacă un pacient se află în tratament în secția Infecțioase, costul mediu pe ziua de spitalizare a fost în ultimele luni de 1.059,14 lei. Dacă însă pacientul are nevoie și de suport de oxigen și starea sa de sănătate necesită internarea la Anestezie și Terapie Intensivă, atunci costul se dublează.
„Costul mediu de spitalizare în ATI pentru un pacient infectat cu noul coronavirus, pentru fiecare zi este de 2015.96 lei. Unii pacienți pot fi spitalizați pe ambele secții, mai întâi pe Infecțioase, iar dacă starea se agravează, trec pe ATI”, declară Mirela Romaneț, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bacău.
Potrivit statisticii spitalului, durata medie de spitalizare pentru pacienții cu forme medii, care rămân la Infecțioase, este de 5 zile, în timp ce bolnavii care ajung la ATI rămân în medie 7 zile. Calculând pentru prima categorie, 5 zile de internare ajung să coste aproape 5.300 de lei, iar pentru a doua categorie, 10.075 de lei.
La Spitalul Buhuși, unde se tratează pacienți cu forme medii, durata medie de internare este de 14 zile, iar costul suportat pentru tratarea acestor pacienți este de 6.018 lei. „Noi am avut până acum 8 paturi pentru pacienții confirmați, acum am crescut la 12. Din păcate, din cei internați acum, de exemplu, 7 au nevoie de suport de oxigen”, explică managerul Constantin Poiană. Potrivit acestuia, pacienților pe care îi tratează le administrează un cocktail de antivirale, anticoagulante și medicamente pentru imunizare.
În aprilie, Nelu Tătaru declara că preţul mediu de spitalizare al unui bolnav de COVID-19 este de 11.200 de lei. Astăzi însă, Ministerul Sănătăţii spune că nu deţine aceste date.
Popescu a zis
Ar fi relevant de stiut cat costa medicatia si cat partea administrativa. O sa fim surprinsi sa constatam ca pacientul a luat paracetamol de 5 lei si restul salarii, utilitati, etc.
STAN a zis
Cum se justifica diferenta de costuri intre spitalul din Buhusi si cel din Bacau?
429 lei fata de 1059 este de la simplu la mai mult decat dublu.
Se platesc si fitzele si sau schema de personal este supraincarcata cu „politruci” si purtatori de vorbe?
Florin a zis
Conspirationistii ar trebui sa isi plateasca singuri spitalizarea, de ce sa platim noi pentru inconstienta lor??? Plus ca mai infecteaza si pe altii…
UN PLATITOR DE TAXE a zis
Iarasi placa asta Florine cu platitul spitalizarii? Poate unii dintre aia conspirationisti nici nu inteleg ce se intampla cu virusul asta si sunt manipulati de aia interesati. Ce vina au oamenii ca nu-i duce capul mai mult? Mergi prin mediul rural sa vezi cata lipsa de informare exista si cata ignoranta.
Din pacate nici autoritatile nu au excelat in a comunica mai clar si cu date reale ce se intampla in perioada asta. E atata secretomanie din partea DSP-urilor si autoritatilor locale incat nu-i poti acuza pe unii ca au inceput sa creada in conspiratii.
raducu a zis
Dar de ce conspirationisti Florine?
Pentru ca nu musca varianta standard cu piata din Wuhan?
In Italia s-au gasit cazuri cu aceeasi patologie inca din Noiembrie 2019. In Spania au gasit urme de covid din martie 2019, iar in America, in sept, 2019, a fost o explozie de cazuri cu pneumonie dubla si simptome gen covid19.
Ia zi-mi si mie cum a aparut virusul asta? Ca uite eu nu stiu.
Si ce spitalizare vrei sa platesc cand imi baga in mine tratamente experimentale cu consecinte grave asupra sistemului imunitar, pe baza unor teste si alea improvizate, ca PCR-RT nu e facut pr virusi de tip ARN.
Cetatean revoltat a zis
Haideți nu mai exagerați cu scorurile astea aberante… Cu lenjerie mergi de acasă, săpun, hârtie igienica, mâncarea e de c*c*t. Plantesc sute de lei în fiecare luna și mai sunt tratată și cu sila
Cetățean revoltat a zis
Și sunt tratati și putorile societății care nu contribuie cu un leu la CAS, sistem de căcat, doctori japcari!
Marcel Plevnoiu a zis
Voi va dati seama ce spun astia. Ca un bolnav de covid e tratat cu 200 de euro pe zi. Nici cazarea intr-o pensiune mai acatari cu mancare cu tot nu prinzi in banii astia. Carantina la EMD platita de primaria bacau a fost mai scumpa pe carantinat – si acolo nu era chipurile tratat.
Suma este infima si cred ca ne spune ca pacientii de covid nu sunt de fapt tratati. Paracetamol si fasole cu ciolan la banii astia si cam atat. Nu e de mirare ca suntem al 6 lea judet din tara la numar de morti.
Bine avem si multi tolomaci din astia ca Raducu probabil prin judet. Dar sincer sa fiu eu ii vad ca fiind complet inofensivi si nici prin gand nu mi-ar trece sa nu-i tratam.
Ei nu-si doresc decat sa ne arate cat de perspicaci si inteligenti sunt si e de ajuns sa citesti doua fraze scrise de ei – aia care stiu scrie – si e clar ca scoala romaneasca a avut inca un mare esec pe zona de gandire critica. Nu stiu de ce va suparati voi pe ei, lasa-i frate sa traisca in realitatea lor paralela in care vrea oculta sa le fure creierul, se tin cu doua maini de el si-l apara sa nu li se scurga-n masca.
Mihai S. a zis
Like!
raducu a zis
da ia zi Marcele de ce-s tolomac?
Marcel Plevnoiu a zis
Eu cred ca din cauza scolii esti tolomac. Pentru ca scoala la noi nu invata elevii cum au ajuns oamenii sa acumuleze acea cunoastere de li se preda. Adica nu-i invata despre metoda stiintifica (https://en.wikipedia.org/wiki/Scientific_method).
Altfel ai distinge intre dovada stiintifica si opinie conspirationista. Ai intelege de ce unele surse sunt credibile, de ce metodele pe care le-au folosit garanteaza un nivel rezonabil de incredere si de ce altele nu ofera asemenea dovezi. Ti-ai forma convingeri asupra lumii pe baza de dovezi, nu de opinii, ai stii sa-ti selectezi sursele, sa le ierarhizezi, sa le incrucisezi si sa-ti formezi o imagine asupra realitatii apropiatata de adevar, nu de dorinta.
De exemplu pentru afirmatia ta: „imi baga in mine tratamente experimentale cu consecinte grave asupra sistemului imunitar” ar trebui sa ai capacitatea sa intelegi ca este improbabil sa se poata intampla asa ceva si ca tu sa iti formezi o asemenea convingere ar trebui sa dispui de dovezi mai mult decat plauzibile. Ce tratament experimental care iti distruge sistemul imunitar cred ca iti aloca spitalul Buhusi, sau si mai rau judeteanul Bacau. Ce oculta in halate negre crezi ca stau la panda in saloanele covid unde nu au aia nici bude ca sa-i distruga imunitar pe bietii batrani obezi de 70 de ani care ajung acolo pe ventilatie artificiala?
raducu a zis
bai frate, Kaletra si Remdesivir sunt experimentale. Sunt facute pt HIV si nu au absolut nici o legatura cu familia corona. Pe langa asta, le zic experimentale pentru ca nu au in spate nici un studiu (nici teoretic, nici empiric) care sa dovedeasca eficienta pt asa ceva.
plus de asta testul PCRRT nu se foloseste pt boli infectioase. Ia mai pune mana si te documenteaza daca tot te crezi asa istet. La peste 24 de amplificari a materialului genetic, nu mai obtii rezultat credibil. Deci noi nici test cu 100% (sau macar 90%) acuratete nu avem.
sunt mii de medici (6000 numai in State) care contesta metodele de testare si implicit virulenta virusului.
nici pana acum nu s-a dovedit cum a migrat virusul de la liliac la om. Trebuie intermediari si multe mutatii pt a se putea lega de receptorii umani.
nu cunosc motivele manipularii, tu dai de inteles ca se face din ura („Ce oculta in halate negre crezi ca stau la panda in saloanele covid unde nu au aia nici bude ca sa-i distruga imunitar pe bietii batrani obezi de 70 de ani care ajung acolo pe ventilatie artificiala?”). Eu insinuez motive financiare. Hapsani!
!!!! a zis
O propunere: cei care fac comparatie cu costul cazarii de la pensiune , sa mearga sa se trateze la extra all inclusive in Bulgaria !!! E si mult mai ieftin si poti sa si mananci toata ziua !!!!!
Marcel Plevnoiu a zis
Daca tu crezi ca te duci in spital si-ti dau astia remdesivir te amagesti. Daca ai noroc au auzit de dexa, daca nu, nu. Oricum remdesivirul are studii, nu e mare lucru de capul lui si e scump cu draci, specula clara. Nimeni nu-l apara.
Testul PCR e sigur. Nu-ti da fals pozitiv, nu e un test care sa-ti indice incarcatura virala, clar, dar iti indica cu maxima acuratete prezenta virusului, daca proba e recoltata corect. E suficient in scop de diagnostic, e lent epidemiologic. Asta avem acum, asta folosim.
Ca se fura in pandemie. Clar, se fura ca-n codru, sume colosale de oameni de un cinism monstruos cu un stat slab care ii tolereaza. Se risipesc bani pe idiotenii, se directioneaza catre firme de casa, se sifoneaza bani prin toate posibilitatile. Niciun dubiu.
Dar…..asta nu inseamna ca virusul nu exista, nu inseamna ca nu are o mortalitate ridicata, nu cat da acum in statistici dar spre 0,3% si nu inseamna ca nu e foarte periculos avand in vedere ca se transmite usor. Adica pericolul e real, indiferent de faptul ca unii il mulg financiar sau nu. Aia de sunt la terapie intensiva la noi si in afara sa stii ca nu sunt toti actori, au ceva, asa un deranj, cum ca …… se sufoca.
raducu a zis
Marcelino imi pui in gura cuvinte pe care nu le-am spus si ma iei peste picior cam gratis. De unde stii tu studiile mele, varsta, pregatirea, experienta de viata si unde am spus eu ca virusul nu exista sau are mortalitate 0.3%.
Eu sunt foarte convins ca virusul exista si ca poate fi periculos pt cei cu alte afectiuni. Mi se pare ridicola partea cu masca nu pentru ca nu as fi de acord sa stapanim fenomenul ci pentru ca aceste carpe ieftine nu par sa protejeze prea mult. Sunt studii care le considera inutile. Mai ales impuse cu forta unor oameni cu alergii sau alte afectiuni respiratorii (eu sunt unul din ei, am astm!).
In spital stiu sigur ca se da Kaletra. Remdesivir se da ca altfel nu se plangeau pe la Bucale ca li s-a terminat stocul. Nu stiu in ce spitale se da, dar chiar daca nu se da la noi, se sustine ca e eficient. De ce? E de ajuns si administrarea de Kaletra. Pentru ce? Viroza? Unde e dovedita eficacitatea? Si unde e studiat remdesivirul pe covid19? Eu am citit ca din contra, nu e eficient.
Mortalitatea pe glob pare sa fie 4%. Adica aceeasi de prin aprilie (ceea ce indica ca virusul nu mai este asa de mortal, poate doar infectios) si aceeasi in urma zecilor de mii de cazuri raportate. Adica putin pentru isteria creata.
Testele PCR sunt sigure pt covid? De cand si pana cand? Pe baza caror afirmatii? El nu a fost conceput pt asa ceva, abia acum am inteles ca s-au inventat care sa deosebeasca intre covid19 si influenza A si B.
Si tot nu m-ai lamurit: cum a aparut virusul si de ce a fost semnalat si in EU sau America inainte cu luni bune de a porni isteria din China? Astept. Eu nu stiu, is tolomac, de aia intreb pe desteptii de voi. Luminati-ma!
Seba a zis
Remdesivir in luna septembrie a fost alocat Spitalului Jud. Bacau fix 4 doze(PATRU). Eu unul nu am luat Kaletra ci Azitrox si un anticuagulant si am scapat.
raducu a zis
da, azitromicina, super!
– Dificultate bruscă în a respira, a înghiți sau a vorbi;
– Umflarea limbii, buzelor, a feței și gâtului;
– Amețeală severă sau colaps;
– Bătăi neregulate ale inimii;
– Amețeli, dureri de cap, modificări ale gustului, amorțeală sau înțepături;
– Pierderea poftei de mâncare;
– Tulburări de vedere sau de auz;
– Stare de oboseală;
– Creșterea numărului de eozinofile, scăderea bicarbonatului și scăderea limfocitelor din sânge.
– Leucopenie, neutropenie (scade numărul de celule albe din sânge)
– Stare de nervozitate, somnolență, insomnie, hipoestezie;
– Afectarea auzului: zgomote în urechi sau surditate temporară;
– Constipație, gastrită, hepatită;
– Bătăi neregulate ale inimii;
– Scăderea numărului de trombocite, anemie hemolitică;
– Anxietate, agresivitate;
– Pierderea conștienței, convulsii, hiperactivitate;
– Pancreatită, decolorarea limbii;
– Intervalul QT alungit;
– Nefrită interstițială, insuficiență renală acută;
– Hepatită fulminantă, insuficiență hepatică, necroză hepatică, icter colestatic;