~2 min lectură 0 comentarii

Cât suntem de îndepărtaţi?

Redacția Ziarul de Bacău

“Cine nu are bunici, să-şi cumpere” este o zicală cunoscută, dar nu mulţi ştiu cât de utilă. Sunt bunicii atât de importanţi în viaţa noastră? Psihoterapeuţii spun că da.

Ei sunt de părere că o relaţie pozitivă şi apropiată cu bunicii poate avea consecinţe importante în evoluţia fiecăruia. Nu este aici vorba de timp în plus petrecut cu cineva drag, ci mai mult decât atât. Bunicii contribuie într-o imensă măsură la construirea unei securităţi psihologice prin faptul că ajută nepoţii să conştientizeze apartenenţa la o familie mult mai diversă şi mai stabilă. Tot bunicii ne ajută sa avem o perspectivă plină de sens în viaţă.
Chiar şi când ajungem adulţi, relaţia pe care am avut-o cu părinţii părinţilor ne influenţează foarte mult. Persoanele ce au avut parte de bunici care le-au oferit dragoste necondiţionată şi care i-au făcut fericiţi tind să aibă o viaţă mai echilibrată, fără excese, dacă vizualizează chipul unuia dintre ei, cel mai usor printr-o fotografie. Tot în acest fel, persoanele care nu au încredere în sine pot sa si-o câştige rememorând clipele petrecute cu bunicii.
Din păcate, aceste relaţii se diminuează drastic. Unele din cauza distanţei, iar altele din cauza timpului insuficient pe care îl acordăm acestor întâlniri. Părintii sunt prea ocupati în weekenduri, facând curatenie si cumparaturi, iar copiii sunt prea ancorati în diverse activitati, încât programul lor este şi aşa foarte încărcat. Astfel, o vizită la bunici pare un lux.
Putem spune, deci, că bunicii nu sunt chiar atât de îndepărtaţi de nepoţi, deoarece ei ajută la modelarea şi viitorul celor ce vor deveni adulţi împliniţi. Ei joacă un rol foarte important în viaţa nepoţilor şi de aceea ar trebui să se acorde mai mult timp consolidării acestei relaţii importante. (Amalia Frigura)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.