Lucrările de construcție la Catedrala „Pogorîrea Sfîntului Duh” din Onești se desfășoară, ca și pînă acum, într-un ritm destul de lent, principalul impediment fiind lipsa de fonduri. Construcția catedralei ortodoxe a început imediat după Revoluție și, conform proiectului inițial, ar fi fost unul dintre cele mai importante edificii de acest gen din țară. Clădirea s-a ridicat încet, cu bani primiți de la enoriași și de la autoritățile locale și județene, iar în prezent slujbele religioase se desfășoară încă la subsolul clădirii. Nici de cînd a fost preluată de Consiliul Local, care a considerat că ridicarea acestui edificiu aduce beneficii comunității și a hotărît continuarea finanțării de la bugetul local, lucrările n-au înregistrat o îmbunătățire spectaculoasă. Principala problemă pe care edilii oneșteni au avut-o de rezolvat a fost realizarea proiectului. „Pînă acum s-a lucrat pe etape de construcție, fără un proiect al întregii clădiri. Acesta va fi finalizat pînă în luna septembrie”, ne-a declarat primarul Emil Lemnaru, care a adăugat că odată cu finalizarea proiectului va fi posibilă și căutarea unor surse de finanțare pentru definitivarea lucrărilor. Costul ridicat al proiectului, 2,5 miliarde de lei, este cauza principală pentru ritmul lent în care se ridică edificiul, Consiliul Local neavînd la dispoziție și sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor aferente continuării construcției. Clădirea s-a înălțat totuși cu cîțiva metri după ce Protoieria Onești a reușit să procure 35.000 de cărămizi pentru acest scop. (Romeo SĂLBATECU)
Catedrala ortodoxă din Onești se naște în chinuri
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.