Catedrala

Bisericilor ortodoxe nu li se potrivesc top-urile. Tot ce tine de credinta unui om, tine de marturisire, de impartasanie – deci e ceva profund intim. Marimea unei biserici conteaza destul de putin. Conteaza ca loc al pietatii, al reculegerii, al comunicarii cu Dumnezeu. Un marunt schit poate fi la fel de valoros, sau chiar mai important pentru credinta ca o constructie gigantica. In Grecia, de regula bisericile ortodoxe sint mici, stau intre casele oamenilor, incit aproape nu le distingi dintre ele. Dar exista si mari constructii ale ortodoxiei, iar Catedrala bacauana „Inaltarea Maicii Domnului” e una dintre ele. Dupa montarea crucii pe cupola, avem o Catedrala inalta de 70 metri. Asta o situeaza pe locul al patrulea in lumea ortodoxa, dupa Sfinta Sofia din Istanbul, Noua Catedrala din Moscova si Catedrala din Parnas (Grecia). Tinind cot ca Sfinta Sofia este transformata in moschee, Catedrala bacauana se afla pe locul trei in lume. Intre crucile sfintite si montate pe cupole zilele trecute, crucea de pe cupola centrala, cu ai sai sapte metri inaltime si o anvergura a bratelor de 2,4 metri, este cea mai mare din tara. Impresionant, dar mai remarcabil imi pare a fi ceea ce nu este vazut, ci doar auzit: clopotele. In numar de optsprezece, ele au cel mai frumos sunet pe care mi-a fost dat sa-l aud pina acum. Fara indoiala, mesterii ce le-au turnat merita laude. Desi top-urile, cum spuneam nu sint edificatoare, e totusi un motiv de mindrie sa ai in oras o catedrala de asemenea dimensiuni. Daca marimea ei nu vorbeste decit implicit despre credinta oamenilor, cu siguranta marturiseste despre puterea Bisericii Ortodoxe Romane, capabila de ctitorii cu sanse de dainuire matusalemica. Atunci cind va fi gata, depinde de preoti si de bacauani ca „Inaltarea Maicii Domnului” sa devina un loc de pelerinaj, un loc sfint al ortodoxiei, unde sa fie atrasi oameni de pretutindeni. Tot de preoti si de oamenii va credinciosi va depinde capacitatea ei de iradiere. Intotdeauna mi-am inchipuit ca in jurul unei biserici, a unui schit, trebuie sa existe un spatiu de gratie de divina, iar marimea acestuia depinde de puterea credintei oamenilor ce servesc cladirea. Imi amintesc cum, ajungind in apropierea Pesterii Sf. Andrei, acolo unde Sfintul s-a adapostit o vreme (la citiva kilometri de Manastirea Dervent, unde se afla crucile facatoare de minuni), am simtit dintr-o data o linistire a sufletului, o iesire din mine a tensiunilor acumulate in existenta cotidiana. Un astfel de loc mi-as dori sa fie si Catedrala bacauana. Sa creeze in jurul ei un spatiu sacru, un halou de energie divina, care sa ajute oamenii in bunatate si credinta.

Dan PERSA