O femeie din județul Bacău, de profesie asistentă medicală, și-a revenit suprinzător din coma în care se afla de două săptămâni, cântând, scrie ziaruldeiași.ro.
Se întâmpla în anul 2019, la spitalul „Sf. Spiridon” din Iași. Femeia fusese diagnosticată cu ciroză hepatică post hepatită cu virus C. De 2 ani se afla pe lista de așteptare pentru transplant și starea ei era încă bună. La un moment dat a beneficiat de transplant hepatic realizat în centrul de la Iași.
„Au fost câteva probleme importante intraoperatorii pe care am reușit să le rezolvăm (…) Deși postoperator evoluția femeii era bună, la 6 zile după intervenție a intrat în comă. Nu mai răspundea la stimuli. Au fost realizate diverse investigații imagistice, au consultat-o cei mai buni neurologi din Iași, precum și un profesor de neurologie din SUA. Toți spuneau același lucru, că nu au mai văzut așa ceva și nu sunt speranțe ca pacienta să își mai revină (…) L-am anunțat și pe fiul ei, care era medic, că mama sa are șanse minime”, a povestit prof.dr. Cristian Lupașcu, șeful Clinicii II Chirurgie de la Spitalul „Sf.Spiridon” din Iași și al Centrului de Prelevare Multiorgan și Transplant Hepatic.
Acesta a spus că femeia a stat în comă aproximativ 2 săptămâni. Medicii însă nu s-au dat bătuți și așteptau în fiecare zi ca femeia să își revină. „Mă duceam în fiecare zi la patul ei și chiar dacă era în comă îi vorbeam și o strigam pe nume. La un moment dat a început să miște puțin globii oculari și apoi în fiecare zi făcea progrese minuscule, deschidea ochii, mișca degetele, dădea din cap, dar nu vorbea. Cel mai greu și-a revenit limbajul”, a spus prof.dr. Cristian Lupașcu.
Femeia și-a revenit până la urmă. A făcut exerciții de logopedie și i-a fost reeducată vorbirea. La 3 luni de la intervenție articula cu greu cuvintele, iar la un an spunea destul de bine tot ce avea de spus.
Un dascăl de biserică, din județul Bacău, a câștigat lupta cu cancerul hepatic
Medicul Cristian Lupașcu își amintește de un caz tratat la un an după ce se inaugurase la Iași Centrul de Prelevare Multiorgan și Transplant Hepatic. Era vorba de un pacient de 38 de ani din județul Bacău, dascăl la o biserică catolică din zonă, care avea 4 copii. Fusese diagnosticat cu hepatită cu virus B la un spital din Comănești, iar ulterior s-a descoperit că bărbatul avea și cancer hepatic.
Citește cazul lui pe larg AICI.
Lasă un răspuns