~8 min lectură 2 comentarii

Cazului fetei dispărute: Iulia Ionescu a stat o noapte în gara Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Şeful Poliţiei Române Petre Tobă a declarat, joi, că Iulia Ionescu, dispărută în 12 februarie din Capitală, a mers în aceeaşi zi la Bacău, unde a petrecut noaptea, în gară, a fost apoi găzduită două nopţi la mănăstirea Sihăstria Rarău şi găsită sâmbătă de Poliţie, în tren, întorcându-se la Bucureşti.

Iulia Ionescu
Petre Tobă a prezentat, joi, într-o conferinţă de presă, traseul urmat de Iulia Ionescu, adolescenta de 12 ani, dispărută miercuri în Capitală, şi găsită sâmbătă într-un tren în care a urcat la Suceava venind înapoi la Bucureşti.

Astfel, Tobă a arătat că fata s-a despărţit de mama ei, miercuri, 12 februarie, la ora 11.59, la staţia de metrou Eroilor, s-a deplasat în zona Piaţa Kogălniceanu, unde, la 13.44, şi-a vândut telefonul mobil şi mai multe bijuterii. Cu banii obţinuţi astfel, ea şi-a cumpărat o fustă gri, o bluză închisă la culoare, un fular, o căciulă şi un rucsac. Fata s-a schimbat de hainele pe care le avea pe ea, îmbrăcându-le pe cele noi şi punându-le pe cele dintâi în rucsac.

Apoi, în intervalul 15.30 – 19.00, ea s-a deplasat la o autogară din Capitală şi şi-a cumpărat bilet pentru Bacău. La ora 19.00, ea se afla în microbuz în drum spre Bacău.

Între timp, în jurul orei 18.30, mama fetei a sesizat Secţia 19 Poliţie şi au început căutările.

Fata a ajuns la 21.30 la o autogară din Bacău, aflată în apropierea gării, şi şi-a petrecut noaptea, până la 4.30, în gară. Apoi, a mers cu un taxi până la o altă autogară din Bacău, de unde, la ora 5.15, şi-a cumpărat bilet pentru Câmpulung Moldovenesc, plecând la 9.00.

În jurul orei 14.30 a ajuns la Câmpulung Moldovenesc, de unde s-a deplasat, pe jos, către mănăstira Sihăstria Rarău. O maşină a mănăstirii, în care se deplasau doi călugări, a întâlnit-o pe drum, în jurul orei 17.30, şi a dus-o la lăcaşul de cult.

Iulia a fost cazată la mănăstire de pe 13 februarie, în jurul orei 18.00, până pe 15 februarie, singură în cameră, şi a participat în acest interval la mai multe activităţi bisericeşti.

Vineri, 14 februarie, întrucât nu fuseseră obţinute date care să ducă la găsirea fetei sau la clarificarea situaţiei acesteia, fiind în continuare cercetate trei ipoteze (să fi fost victima unui accident, victima unei infracţiuni sau să fi plecat voluntar), la punctul de comandă de la Poliţia Capitalei au fost aduşi specialişti din Poliţia Română, Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI).

Tot vineri, Poliţia Română a contactat din nou Patriarhia pentru ca aceasta să transmită la mănăstiri semnalmentele fetei, „ceea ce s-a şi întâmplat”, a spus Tobă.

Astfel, sâmbătă dimineaţă, în urma verificărilor repetate făcute de Poliţie, dar şi a circularelor de la Patriarhie, a apreciat Tobă, fata a părăsit mănăstirea fiind condusă de doi călugări la gara din Suceava, în jurul orei 13.00.

La 16.05 ea a fost urcată în tren de unul din călugări şi, imediat după aceasta, i-a fost controlat biletul de un angajat CFR care nu a recunoscut-o, a precizat şeful Poliţiei Române.

El a arătat că poliţiştii au stabilit că fata se urcase în trenul respectiv, s-au urcat în tren şi au identificat-o, la ora 18.00 ea aflându-se în custodia Poliţiei. Totodată, poliţiştii au fost cei care i-au adus la cunoştinţă conductorului de tren că pasagera este minora dispărută, a mai spus şeful Poliţiei.

Până a fost identificată, fata şi-a schimbat hainele cumpărate din Bucureşti în ziua dispariţiei cu cele pe care le avea în rucsac, a mai precizat Tobă.

Sâmbătă seară, după găsirea fetei, CFR Călători arăta într-un comunicat că aceasta a fost recunoscută de şeful de tren care a anunţat Poliţia.

Cornel Grigoriciuc, şeful trenului în care a fost găsită Iulia Ionescu, a fost audiat, duminică, la Suceava, de un ofiţer de poliţie din Suceava, la solicitarea anchetatorilor bucureşteni care s-au ocupat de acest caz, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliţia Suceava.

Şeful de tren a spus că, în momentul în care a ajuns la fată cu controlul biletelor, a stat de vorbă cu ea după ce a recunoscut-o că ar fi adolescenta dispărută, moment în care fata a devenit agitată şi şi-a sunat mama, spunându-i că se întoarce acasă, la Bucureşti. Acesta a mai spus că a anunţat Poliţia la 112 după ce a recunoscut-o pe fată, însă adolescenta a fost preluată imediat de o patrulă a Poliţiei Transporturi, aflată în trenul respectiv.

Fata avea bilet pe ruta Suceava – Bucureşti, care i-a fost cumpărat de către călugăr la casa de bilete din gara Suceava, a declarat Florin Catană, şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Suceava.

Patriarhia Română a transmis, sâmbătă seară, că Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor infirmă că fata ar fi fost găzduită la o mănăstire din judeţul Suceava, după ce s-au făcut verificări şi după ce şi Poliţia a căutat-o la toate mănăstirile din judeţ.

Anchetatorii i-au audiat, în noaptea de duminică spre luni, pe călugării de la mănăstirea Sihăstria Rarău, aceştia recunoscând că Iulia Ionescu a stat o noapte la ei, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Într-un comunicat remis luni agenţiei MEDIAFAX, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a prezentat declaraţia stareţului mănăstirii Sihăstria Rarău, părintele Haralambie, referitor la găzduirea Iuliei Ionescu.

Astfel, potrivit stareţului, vineri, 14 februarie, în jurul orelor 18.00, Iulia a fost găsită în calitate de pelerin la jumătatea drumului de opt kilometri dintre Câmpulung şi mănăstirea Sihăstria Rarău, de maşina stăreţiei, care a luat-o până la mănăstire. Acolo a dorit să vorbească cu duhovnicul mănăstirii, părintele Ioan.

În momentul în care a fost identificată, prima intenţie a conducerii mănăstirii a fost de a anunţa organismele abilitate, dar tânăra a refuzat categoric acest lucru, devenind agitată, a precizat sursa citată.

„În faţa refuzului categoric al tinerei adolescente, aflată într-o stare de agitaţie, stareţul şi duhovnicul mănăstirii au hotărât să o găzduiască peste noapte, având în vedere orele târzii şi urmând ca a doua zi să o conducă la primul tren direct spre Bucureşti din municipiul Suceava în jurul orelor prânzului (12.00 – 14.00). În faţa acestei decizii, adolescenta s-a mai liniştit, a spus că îi pare rău că a făcut acest gest şi a acceptat ca a doua zi să se întoarcă acasă, menţionând permanent că nu doreşte să fie preluată de poliţie”, a mai spus Arhiepiscopia Sucevei, citând declaraţia stareţului.

Conducerea mănăstirii Sihăstria Rarău a mai menţionat că adolescenta a fost permanent îmbrăcată în haine de culoare gri, cu o eşarfă colorată.

Călugărul de la Sihăstria Rarău care a condus-o pe Iulia la tren s-a întâlnit pe peronul gării Suceava cu o călugăriţă de la o mănăstire din judeţ, cu care a intrat într-un dialog pentru câteva minute, astfel că s-a creat o confuzie crezându-se că fata era îmbrăcată în haine monahale.

Conducerea mănăstirii Sihăstria Rarău a mai precizat că eleva din Bucureşti a ajuns la mănăstire după verificările Poliţiei Judeţului Suceava şi ale Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi a ales să informeze Poliţia după plecarea fetei, ţinând cont în primul rând de starea de panică a adolescentei, de refuzul categoric al acesteia de a fi preluată de către organismele abilitate şi de promisiunea ei fermă că doreşte să se întoarcă la familie în Bucureşti. (Mediafax)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. E
    Ema
    20 februarie 2014, 18:20
    0

    Cât a stat in gara Bacau nu a întrebat-o nimeni ce face singura, noaptea? Poliția cea vigilenta si foarte bine pregătită a fost in contratimp si in acest caz si dacă nu apărea fata, a mai căutau si azi….

  2. V
    Victor
    20 februarie 2014, 20:43
    0

    La ce fel de oameni se perinda prin gara noaptea nu ma mir ca nu a fost intrebata. Daca ar fi sa placi cu un tren de noapte spre Bucuresti vezi tot felul de boschetari, aurolaci sau mai stiu ce oameni ai strazii care stau si dorm in gara fara nicio o problema.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.