Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau (CCD) isi va deschide, in 2009, prima filiala din judet, care va functiona ca un centru de informare – documentare si consultanta pentru personalul din invatamintul preuniversitar. Filiala, infiintata la Scoala cu clasele I – VIII Strugari, va derula in teritoriu proiectele institutiei mama. CCD Strugari isi propune sa transforme scoala gazda dintr-un mediu defavorizat intr-un centru de polarizare a activitatilor educationale si culturale la nivel comunitar. Filiala va concentra in acelasi spatiu un fond documentar de actualitate, pluridisciplinar si multisuport, adaptat nevoilor utilizatorilor si specificului scolii, mijloacele de documentare si informare, aparatura si echipamentele cnecesare pentru exploatarea eficienta a fondului documentar. Centrul va fi organizat unitar si va integra bibliotecile scolare si structurile info – documentare existente la nivelul unitatii scolare. „Din perspectiva statutara, casele corpului didactic au posibilitatea sa infiinteze filiale. Aceasta este prima din judetul Bacau. Am ales Scoala Strugari pentru ca se afla intr-o zona defavorizata, cu aces dificil, dar si pentru disponibilitatea de colaborare a administratiei locale si a cadrelor didactice”, a declarat Gabriel Stan, directorul CCD Bacau. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns