Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat pentru vineri pronunţarea în privinţa prevederilor legii de modificare şi completare a Legii 360/2002 privind statutul poliţistului.
111 deputaţi ai Partidului Social Democrat (PSD) şi ai Partidului Naţional Liberal (PNL) au sesizat Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea modificărilor aduse statutului poliţistului.
‘Contestăm atât elementele de procedură, cât şi pe cele de fond. Criticăm, în primul rând, faptul că la Camera Deputaţilor proiectul a fost modificat substanţial faţă de Senat, ceea ce încalcă o decizie din 2008 a CCR. Pe fond, se încalcă drepturile cetăţeanului, se creează două statute ale funcţionarilor publici, deoarece Legea 360 făcea trimitere la Legea 188. Astfel, se fac derogări şi se lasă la latitudinea unui singur om, ministrul de Interne, să facă regulile jocului’, a explicat atunci pentru AGERPRES liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa.
În ceea ce priveşte elementele de procedură, în contestaţia Opoziţiei se menţionează că acest act normativ este viciat de neconstituţionalitate în ansamblu, deoarece adoptarea acestuia a fost realizată cu încălcarea normelor constituţionale. Pe fond, Opoziţia arată că proiectul pentru modificarea Legii 360/2002 privind statutul poliţistului încalcă, în primul rând, principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Uniunea Social Liberală (USL) susţine că aplicarea unor tratamente şi măsuri diferenţiate pentru funcţionarii publici nu se justifică şi ar trebui excluse.
Potrivit Opoziţiei, proiectul de lege încalcă dreptul de acces la funcţiile publice şi prevederile din Legea fundamentală referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale. ‘Modificarea adusă regimului juridic aplicabil poliţiştilor – prin lăsarea la discreţia ministrului Administraţiei şi Internelor a posibilităţii de a dispune cu privire la modificarea şi suspendarea raporturilor de serviciu ale poliţiştilor – este de natură să restrângă în mod disproporţionat dreptul de acces la o funcţie publică, aducând atingeri grave substanţei acestui drept’, completează PSD şi PNL.
Social-democraţii şi liberalii susţin că prin măsurile impuse care permit ca disponibilizarea unui poliţist să se realizeze anterior asigurării unei reconversii profesionale a acestuia şi ca ministrul Administraţiei şi Internelor să dispună ‘discreţionar’ cu privire la modificarea sau suspendarea raportului de serviciu al poliţiştilor, statul român se dezice de răspunderea ce îi revine în calitate de stat social privind asigurarea unui anumit nivel de protecţie al tuturor cetăţenilor încadraţi în muncă.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul privind modificarea Legii 360/2002 privind statutul poliţistului, principalele prevederi ale legii, cele referitoare la modul de evaluare profesională şi la schimbarea perioadei de reconversie profesională – astfel încât aceasta să se facă la şase luni după o decizie de disponibilizare şi nu înainte, ca până acum, urmând să fie aplicate de la 1 ianuarie 2012. AGERPRES
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.