De la 1 ianuarie 2007, persoanele fizice care desfășoară activități independente sînt înregistrate fiscal. înregistrarea se face pe Codul de identificare fiscală, utilizat pentru tranzacții, prin depunerea declarațiile privind obligațiile la bugetul general consolidat (D 100, D 300 ) la organul fiscal unde și-au declarat sediul activității contribuabilii, precum și plata aferentă acestora, și pe Codul Numeric Personal, utilizat pentru depunerea declarațiilor de venit la organul fiscal de domiciliu, precum și plata impozitului pe venit aferent. Asupra modalității de impozare am solicitat amănunte purtătorului de cuvînt al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău, Maricel Radu, director în această instituție. Astăzi facem referire la veniturile obținute din pensii, activități agricole și din premii și jocuri de noroc.
Veniturile din pensii se impozitează cu 16%. Venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a unei sume neimpozabile de 900 de lei și contribuțiilor obligatorii calculate, reținute și suportate de pensionar. Plătitorii de venituri virează impozitul reținut la sursă pînă la data de 25 a lunii următoare și, anual, pînă la data de 30 iunie a anului următor vor depune la organul fiscal competent Declarația informativă 205. Impozitul reținut este impozit final, iar pentru aceste venituri pensionarii nu depun la organele fiscale declarații anuale de venit.
Pentru veniturile din activități agricole, cota de impozit este tot 16%. Venituri din activități agricole sînt considerate veniturile din cultivarea florilor, legumelor și zarzavaturilor, în sere și solarii special amenajate acestor scopuri sau în sistem irigat, venituri din cultivarea arbuștilor, plantelor decorative și ciupercilor și veniturile din exploatarea pepinierelor agricole, pomicole și altele. „Ca noutate – a precizat Maricel Radu -, începind cu 1 ianuarie 2008 sînt considerate venituri din activități agricole valorificarea produselor agricole obținute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile proprietate sau luate în arendă, cître unități specializate pentru colectare, unități de procesare industrială sau către alte unități pentru utilizare ca atare. Impozitul este de 2% la valoarea produselor livrate, cu reținere la sursă și final”. Stabilirea venitului net anual se face la norma de venit sau, prin opțiune, la venit real pe baza evidenței contabile în partidă simplă. Contribuabilii impuși la norma de venit au obligația să depună o declarație de venit la organul fiscal competent pînă la data de 15 mai a anului fiscal (în loc de 30 iunie) sau în 15 zile de la data începerii activității. Se pot face plăți anticipate în contul impozitului anual, în două rate egale: 50% pînă la 1 septembrie și 50% pînă la 15 noiembrie. Regularizarea se face anual pe bază de decizie a organului fiscal competent.
La veniturile din premii și jocuri de noroc, venitul impozabil este diferența dintre venitul din premii și jocuri de noroc și venitul sub valoarea de 600 de lei (în bani și/sau în natură) pentru fiecare concurs și/sau joc de noroc, realizat de la același organizator sau plătitor într-o singura zi.
La veniturile din premii cota de impozit este de 16% la venitul net, iar la veniturile din jocuri de noroc de 20% venit net sub 100 de milioane de lei și 25% dacă venitul net depășește 100 de milioane de lei. Impozitul calculat și reținut la sursă de plătitorii de venituri este final și se virează la bugetul statului pînă la 25 a lunii următoare. Plătitorii de venituri au obligația ca pînă la 30 iunia a anului următor să depună, la organul fiscal competent, Declarația informativă D 205. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.