Adela Popa, funcționar, 42 de ani: „Cred că acum problema datoriilor la întreținere e generală pentru toți cei ce sînt bugetari sau au venituri reduse. Nu știu ce se va putea face pentru a se evita și în această iarnă datoriile la întreținere”.
Lenuța David, 48 de ani: „Încercăm să acoprim cît mai mult facturile la întreținere, dar nu știu ce se va întîmpla în viitor, mai ales că în această iarnă am înțeles că prețul gigacaloriei va crește. Guvernanții ar trebui să ia anumite măsuri în acest sens, să-i subvenționeze pe cei cu venituri reduse. Nu știu exact ce s-ar putea face, dar sper să existe vreo soluție”.
Sorin Sterea, 57 de ani, pensionar: „Ar trebui ca cei cu datorii mari să mai lase din interesul pentru pahar și să să gîndească mai bine la obligațiile față de stat, pentru că valoarea acestora e în creștere. Deși pensionarii au pensii foarte mici, ei sînt cei mai buni platnici, avînd grijă ca mai întîi să-și plătească facturile și apoi să se gîndească și la alte priorități”.
Emilia C.48 de ani, vînzător: „Cele mai multe datorii sînt din cauza celor ce nu au un loc de muncă, au mulți copii în întreținere, nu-și plătesc la timp facturile, și astfel timpul se scurge, iar datoriile cresc. Mulți riscă să fie evacuați, dar nu avem ce la face, pentru că și ei sînt oameni. Trebuie să-i ajutăm într-un fel și pe ei. De altfel, din cauza cîtorva răi platnici nu putem suferi o scară întreagă de frig”.
V. Albu, 50 de ani, electrician: „Nu poți să treci la măsuri radicale asupra celor ce au datorii foarte mari la întreținere, dar nici nu-i putem ierta de la plata facturilor. De ce rămîn la bloc și nu se mută la țară unde pot munci pămîntul și trăi din agricultură? Mulți preferă să stea la bloc, dar cu milioane restanțe la întreținere”.
Gelu Bucătaru, 46 de ani, muncitor: „Îmi pare rău, dar trebuie să recunosc că eu am datorii la întreținere de aproape 14 milioane de lei și nu știu cum voi reuși vreodată să le plătesc, pentru că nu am un loc de muncă, iar la vîrsta asta nu mă mai angajează nimeni. Primarul nu mă poate ajuta cu nimic, sînt disperat, nu știu ce pot să fac. Să vînd apartamentul pe o sumă derizorie iarăși nu pot”.
P. Spulber, 32 de ani, muncitoare: „Este normal ca mulți dintre noi să avem datorii la întreținere, pentru că avem familii de întreținut, salariile sînt foarte mici, cheltuielile pentru copii sînt mai importante și mereu amînăm plata facturii la întreținere și așa se ajunge la datorii mari și respectiv imposibilitatea de a le plăti”.
Dumitru Radu, 67 de ani, pensionar: „Nu știu cum mulți se plîng că nu au bani să plătească facturile la întreținere, dar noi, pensionarii, reușim totuși să ne descurăm în această privință. Dintr-o pensie mică, de aproape un milion, plătim și factura, curentul și telefonul, plus alte cheltuieli pentru mîncare, medicamente. Cei tineri de ce nu muncesc? Preferă să stea și să aștepte să le dea Primăria sau alte instituții ajutoare. Cum e posibil așa ceva?” (A. T.)
Lasă un răspuns