• pentru că numărul de telefoane mobile în rîndul copiilor a crescut foarte mult, și furturile acestora s-au înmulțit • nimeni nu știe cine sînt autorii
Furturile de telefoane mobile sau de bani au luat o amploare deosebită de la începutul acestui an școlar la Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău. Dacă în anii precedenți astfel de evenimente se petreceau de cîteva ori pe trimestru, acum aproape că nu există săptămînă în care vreun elev să nu se plîngă că nu mai are în buzunarele de la haină telefonul sau banii de buzunar dați de părinți. „Se furau și în alți ani telefoane mobile sau bani, dar nu în același ritm ca acum. O posibilă cauză ar fi că numărul telefoanelor mobile ale elevilor a crescut foarte mult în acest an, iar tentația este mult mai mare”, recunoaște Antoaneta Pătrașcu, directorul Colegiului Național „Ferdinand I”.
Hoții dau lovitura în timpul pauzelor, cînd elevii pleacă din clase, sau în timpul orelor de curs, cînd copiii sînt plecați la laborator și clasa rămîne nesupravegheată. „La noi în clasă, numai într-o săptămînă s-au furat două milioane de lei și două telefoane mobile. Nimeni nu știe cine a furat banii și telefoanele. Acum, de cînd s-au dat loviturile, ne-am pus yală la ușă și sperăm să nu mai avem surprize neplăcute”, ne-a declarat o elevă din clasa a X-a.
Chiar dacă furturile se țin lanț, conducerea liceului nu a putut identifica pînă acum decît în foarte puține cazuri autorii jafurilor. „Nu avem cum să știm dacă cei care fură sînt din școală sau din afara liceului. Am identificat doi elevi din școală care au furat un telefon mobil, iar aceștia au fost sancționați cu scăderea notei la purtare și mutarea disciplinară la alte clase. Ceea ce pot spune referitor la furturi este că majoritatea acestora se produc din neglijență și am recomandat diriginților să fie mai atenți cînd pleacă elevii în pauze sau la laboratoare și lasă ușile descuiate”, a mai spus directoarea Pătrașcu.
Chiar dacă la poarta liceului patrulează mai mereu jandarmi, aceștia nu au de unde să știe care sînt intrușii și care sînt elevii liceului. Pentru a fi diferențiați de cei care pătrund ilegal în școală în timpul orelor sau în pauze, conducerea liceului a decis ca toți elevii să poarte în perioada cît stau la școală ecusoane. Pe legitimațiile care vor fi împărțite în foarte scurt timp se vor regăsi numele și prenumele elevilor, precum și fotografiile acestora, iar în momentul în care vor fi gata, elevii vor trebui să le poarte la vedere. Conducerea școlii speră că, astfel, străinii care ar putea fura nu vor mai pătrunde în clase și nici nu vor mai fi reclamate noi furturi. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns