Plata datoriilor statului către firme, construcţia de drumuri şi de locuinţe ANL, continuarea programelor Prima casă, Rabla, garantarea creditelor firmelor sunt cheltuieli pe care Guvernul le va face în anul 2010 din banii obţinuţi prin reducerea fondurilor de salarii cu un sfert şi a pensiilor cu 15%, a susţinut, duminică, prim-ministrul Emil Boc.
„Aceste măsuri ne vor permite să plătim datoriile către firme. Vom putea plăti datorii de aproximativ un miliard de euro, inclusiv către sectorul medical, astfel încât să eliminăm blocajele din economie în trimestrul II, poate şi III, să finalizăm aceste datorii pe care statul le are”, a spus prim-minisrul.
Şi programul de investiţii pe 2010 va fi susţinut din economiile rezultate din măsurile de austeritate în sectorul bugetar, un miliard de euro urmând să fie investiţi în economia rurală.
„În primul rând, vom avea un program de investiţii în economia rurală de un miliard de euro, din fonduri europene şi naţionale, care vizează întreprinderi mici şi mijlocii în mediul rural, drumuri şi alte forme de infrastructură în mediul rural. Acest nou program se va derula începând cu 15 mai şi avem – dacă programul merge mai departe – asigurată cofinanţare naţională pentru susţinerea acestui program”, a mai spus Boc.
De asemenea, banii vor fi investiţi într-un program în infrastructură de mediu de 700 de milioane de euro, din fondurile europene şi fondurile naţionale de cofinanţare, „care să aducă din nou locuri de muncă şi modernizarea ţării”.
Totodată, şeful Guvernul a promis finalizarea, în anulm 2010, a peste 4.000 de locuinţe ANL, „bani pe care îi avem în buget, în condiţiile acestui program de austeritate”.
„În cadrul programului ’10 case pentru specialişti’, anul acesta putem face 1.000 de case”, a continuat Boc, la capitolul „case”. Tot referitor la locuinţe, va continua şi Programul „Prima casă”, de garantare a creditelor în achiziţia imobiliară.
În privinţa drumurilor, el a arătat că Guvernul va finaliza, din banii economisiţi de la bugetari şi pensionari, centura ocolitoare a municipiului Sibiu, de 14,86 km, centura ocolotoare a municipiului Oradea, de 8,6 km, centura ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca, a municipiului Lugoj, de 9,6 km, a municipiului Iaşi, de 10,3 km.
De asemenea, în anul 2010, Guvernul va termina 400 km de drumuri naţionale şi 20 km din centura Bucureşti-Nord, via oraşul ilfovean Voluntari, „care va uşura traficul rutier din Capitală”, a mai enumerat Boc.
Şi Autostrada Transilvania va fi finalizată datorită economiilor aduse la buget de tăierea unui sfert din salariile bugetarilor, a 15% din pensii şi de celelalte măsuri de austeritate anunţate, dar în anul 2011.
„Ne va putea permite bugetul să terminăm lucrările la Autostrada Transilvania, la autostrada Arad-Timişoara, Cernavodă-Constanţa, inclusiv centura ocolitoare a municipiului Constanţa şi la autostrada Bucureşti-Ploieşti, lucrări care nu se vor termina în 2010, ci în anul următor”, a menţionat premierul.
Automobiliştii vor mai avea de câştigat, de pe urma tăierilor de pensii şi salarii la stat, şi prin faptul că va continua programul „Rabla”, a precizat Emil Boc.
„Ne va permite bugetul să continuăm programele pe care le ştim şi care s-au demonstrat a fi bune: Programul Rabla va continua, Programul Prima Casă va continua, Programul Primul Siloz va fi continuat”, a mai arătat Boc.
Garanţiile guvernamentale vor fi extinse şi la firmele care obţin proiecte europene, dar rămân fără finanţare.
„De asemenea, vom extinde mecanismul garanţiilor guvernamentale, pentru a putea ajuta şi alte domenii ale economiei naţionale, după modelul Prima Casă, pentru susţinerea activităţii economice şi mă gândesc aici la un program de susţinere a întreprinderilor care au câştigat proiecte europene, dar nu au resursele financiare pentru cofinanţare, pentru că băncilenu dau împrumuturi. Aici vom încerca să găsim un mecanism, împreună cu Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, Banca Naţională, prin care firmele care au câştigat proiecte europene să nu poată fi puse în situaţia să renunţe la asemenea programe pentru că băncile nu le dau credite”, şi-a detaliat Boc planurile pe care le are cu banii obţinuţi de la bugetari şi pensionari în anul 2010.
Deşi le va fi redus cu 15% ajutorul de şomaj, şi şomerii vor avea motive de bucurie, ca urmare a măsurilor de austeritate, a mai arătat Boc.
Astfel, primul-ministru a reliefat şi oportunitatea pe care investiţiile Guvernului o oferă şomerilor, arătând că astfel vor fi susţinute locurile de muncă şi create noi joburi, în paralel cu „modernizarea ţării”.
„Vom putea susţine un program de investiţii de două miliarde de euro, prin cele 24 de companii de la Ministerul Economiei, în lucrări noi, care vor meţine locuri de muncă şi vor genera locuri de muncă”, a exemplificat Boc.
Şi firmele care angajează şomeri vor fi ajutate în continuare.
„Vom avea resurse financiare să continuăm programul pentru sprijinirea firmelor care angajează şomeri. Firmele care vor angaja şomeri vor avea în continuare posibilitatea să beneficieze timp de şase luni de zile de deducerea cheltuielilor cu contribuţiile sociale, dacă angajează şomeri”, a mai spus şeful Executivului.
Guvernul şi-a asumat un program de reducere a fondului de salarii în sistemul bugetar cu 25%, a pensiilor cu 15%, a ajutorului de şomaj cu 15%. AGERPRES
Si noi ar trebui sa credem toate palavrele piticului Boc?Or sa faca si rambursari ilegale de TVA anumitor firme? Or sa platesca pe un km de autostrada de 3-4 ori mai mult decat alte tari europene? Pentru care specialisti se fac locuinte la tara? Banii nostri vor intra in buzunarele fara fund ale alesilor portocalii si in „gaurile negre” ale economiei reprezentate de firmele de stat la care portocalii sunt membri in CA. Asta e tristul adevar! Oricum in afara de minciuni sfruntate acest guvern de incompetenti nu ne mai ofera nimic.Traim intr-un stat mafiot in care guvernantii isi permit sa-si bage mainile pana la cot in buzunarele noastre! Acesta este stalinismul romanesc de tip nou, portocaliu! Multumim celor care cica ne-au salvat de comunisti! Mai bine se spanzurau in ziua votului!!!!!!!!!!!!!!