~4 min lectură 0 comentarii

Ce facem în acest week-end? 12 – 14 iulie

Redacția Ziarul de Bacău

weekend

Lansare de carte pentru cei încercați de contradicții și împăcări

Librăria Alexandria Piru din Bacău (str. N. Bălcescu, nr.12) găzduiește vineri, 12 iulie, lansarea cărții „Credință și Rațiune – Dialoguri, Contradicții, Împăcări” a teologului, eseistului și politicianului român Mihail Neamțu, volum apărut la Editura Lumea Credinței. Cartea – serie de interviuri – este, spun criticii, o „excelentă introducere în orizontul paideic creștin al secolului XXI”, în care sunt intervievați pe teme grupate în trei mari secțiuni, „Religie, cultură și provocările modernității”, „Convertiri personale și farmecul Ortodoxiei”, respectiv „Pledoarii romane”, personalități din România și străinătate precum Andrei Pleșu, Sorin Antohi, Andrew Louth, Hugo Tristram Engelhardt Jr, Bogdan Bucur, Jean-Luc Marion sau Ilaria Ramelli. „Cartea nu ascunde un manual, nici un tratat și cu atât mai puțin un catehism sau demers prozelitistic – apreciază Teodor Baconschi, lucrarea autorului. Ea își ține făgăduința afișată pe copertă: un șir de dialoguri vii între oameni care nu asupresc inteligența cititorului cu imperative dogmatice, preferând să-și definească mult mai discret propriul credo”. Evenimentul, care are loc în ziua amintită, în locul amintit, de la ora 16.00, fiind urmat, de la ora 17.45 de o întâlnire cu presa locală și, de la ora 18.15, de o Conferință publică intitulată „Sclavie sau Libertate? România după Marele Jaf” care se va desfășura în sala mare de conferințe a hotelului Dumbrava din Bacău. (M. Rotaru)

„Donne in-cantante” la Centrul cultural de la Tescani

Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău organizează sâmbătă, 13 iulie, începând cu ora 17.00, la Secția „Dumitru și Alice Rosetti – Tescanu George Enescu” din Tescani, un recital cameral susținut de soprana Gabriella Aiello și pianista Monica Secondini, ambele din Italia. Programul recitalului va cuprinde atât prelucrări lirice după piese tradiționale cât și lucrări de Gaetano Donizetti, Bela Bartok, Mihail Glinka, Ariel Ramirez și Astor Piazzolla. (L.M.)

Concert de noapte lungă pentru rockeri, în Subway 4

Ritmuri de „metale grele” vor răsuna duminică seară, 14 iulie, în clubul Subway 4 din Bacău, într-un concert susținut de trupele de dethe metal, respectiv brutal death metal Exhumed din Statele Unite ale Americii și Innergrave din Iași. Concertul este programat pentru ora 20.00, prețul unui bilet la eveniment fiind de 15 lei. Premergător, vineri, 12 iulie și sâmbătă, 13 iulie, de la ora 22.00 este rost de distracție în același club în cadrul petrecerilor „GetDarker” și „ZeStep” cu muzică asigurată de Dj Kast. În ambele seri, intrarea este liberă, iar informații și rezervări (pentru toate evenimentele) se obțin la numărul de telefon 0733.076.413, apelabil între orele 12.00 – 20.00. (M. Rotaru)

Mare petrecere, mare pentru bacalaureați în The Stage

Sfârșitul săptămânii este dedicat, în pub-ul The Stage, absolvenților de liceu care au trecut cu bine peste focurile examenului de Bacalaureat, indiferent că ei aparțin promoției actuale sau promoțiilor anterioare. Succesul bacalaureaților va fi sărbătorit sâmbătă, 13 iulie, preț de o noapte întreagă, printr-o petrecere grozavă având ca motto „Ce bine c-am luat Bacu’!”. De muzică se vor ocupa, cum știu ei mai bine, Dj Prankie și Piciu Ze. Week-end-ul începe însă, în The Stage vineri seară, 12 iulie, cu o încălzire la Discoteque pe ritmuri selecte și oferte cât se poate de atractive pentru petrecăreți. În ambele seri, intrarea este liberă, deschiderea „porților” către marea distracție fiind programată pentru ora 21.00. Informații și rezervări se obțin la numărul de telefon 0734.990.988. (Mădălina ROTARU)

Dubtil și VincenIulian pentru voie bună la piscină

„Abonații” celebrelor evenimente marca Zebra Club au, și la acest sfârșit de săptămână, toate motivele să-și programeze pentru noaptea de sâmbătă spre duminică, 13/14 iulie, pentru a o petrece la Aqua Club Gherăiești, Bacău. Aici, va fi rost de dans printre stropi de apă alături de Dubtil și VincentIulian, începând cu ora 21.00. Nu va lipsi nici Tombola pentru primii 100 de participanți la eveniment, la care, prin tragere la sorți, se poate câștiga un „Party Kit”. Prețul unui bilet la eveniment este de 15 lei, iar informații și rezervări se obțin la numărul de telefon 0745.525.333. (M. Rotaru)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.