Avocat DANIELA GOGAN
Baroul Bacău
avocatgogan@gmail.com
Din anul 2003 a intrat în vigoare în România o lege pentru combaterea violenței în familie – Legea nr. 217/2003. Deși există din anul 2003, această lege a funcționat deficitar, în practică doar 2% din cazurile semnalate au ajuns să fie instrumentate de procurori. Cauzele pentru care această lege a funcționat deficitar sunt diverse: lipsa plângerii depuse de partea vătămată, împăcarea victimei cu agresorul, lipsa protecției victimelor din partea autorităților etc.
Situația s-a schimbat din mai 2012, când a intrat în vigoare Legea nr. 25/2012. Această lege modifică Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie cu o măsură importantă pentru protecția victimei – ordinul de protecție.
În accepțiunea acestei legi, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvărșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate provoca un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate (art. 2 din Legea nr. 25/2012).
Violența în familie se manifestă sub următoarele forme:
a) violență verbală – adresarea printr-un limbaj jignitor (insulte, amenințări, expresii degradante sau umilitoare);
b) violență psihologică – impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel;
c) violență fizică – vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, ștrangulare, mușcare, inclusiv mascate ca fiind un accident, prin otrăvire, intoxicare;
d) violența sexuală – agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărțuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreținerii unor relații sexuale forțate, viol conjugal;
e) violență economică – interzicerea activității profesionale, privarea de mijloace economice, lipsirea de mijloace de existență primară, cum ar fi hrana, medicamente, sustragerea bunurilor personale, interzicerea dreptului de a folosi bunurile comune, refuzul de a susține familia, obligarea la munci grele și nocive, inclusiv a unui membru de familie minor;
f) violența socială – impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate, de prieteni, interzicerea frecventării unei instituții de învățământ, impunerea izolării prin detenție, inclusiv în locuința familială, privarea intenționată de acces la informație;
g) violența spirituală – interzicerea, limitarea, ridiculizarea, penalizarea sau diminuarea satisfacerii necesităților moral-spirituale, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice sau religioase, impunerea aderării la credințe și practici spirituale inacceptabile.
Persoana a cărei viață, intergitate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței de tutelă să emită un ordin de protecție. Prin ordinul de protecție, instanța poate să dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este proprietarul imobilului;
b) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune, astfel încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
c) reintegrarea victimei și a copiilor în locuința familiei dacă aceștia au fost dați afară din aceasta sau au plecat ca urmare a violențelor exercitate asupra lor;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori fașă de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
e) interdicția de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;
g) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.
Aceste măsuri se stabilesc în funție de solicitările victimei prin cererea adresată instanței de tutelă prin care se solicită ordinul de protecție.
Prin aceiași hotărâre, instanța poate să dispună și suportarea de către agresor a chiriei și/sau a întreținerii pentru locuința temporară unde victima, copiii minori sau alți membri ai familiei locuiesc sau urmează să locuiască din cauza imposibilității de a rămâne în locuința familiei.
Durata măsurirolr dispuse prin ordinul de protecție de instanță nu pot să depășească 6 luni de la data emiterii ordinului.
Lasă un răspuns