„Totdeauna am tradus doar textele care-mi erau dragi”
Interlocutor: Elena Bulai, conferențiar universitar, doctor în filologie, traducător de limba franceză
– V-am cunoscut în redacția revistei „Ateneu”. În calitate de traducător, semnați atunci texte din scriitori francezi. Cînd ați început această activitate?
– Încă din anul IV (1967) de facultate. Am tradus și publicat din franceză și italiană la îndemnul minunatei Micaela Slăvescu, asistenta doamnei Elena Vianu, profesoara mea de literatură. Totdeauna am tradus doar textele la care aderam, care-mi erau dragi. La revista „Ateneu” am început să colaborez din 1970, cînd am intrat în învățămîntul superior. Mai tîrziu am publicat în „Tribuna”, „Cronica”, „Sinteze” ș.a. Mai semnam cronici literare, comentarii stilistice, eseuri de specialitate (semantivă, literatură franceză).
– Discut astăzi cu un membru al Uniunii Scriitorilor din România, secția traduceri.
– Aș vrea să menționați că prima traducere din vol.2 al Jurnalului lui Mircea Eliade, publicat în Spania în limba franceză, a apărut sub semnătura mea în revista „Ateneu” (1980). O premieră care n-a rămas fără ecou și a fost primită diferit. Îmi amintesc că domnul Constantin Călin, critic și istoric literar, a răspuns atacului din „Viața studențească” argumentînd că și alți scriitori români au scris întîi în franceză și au fost apoi traduși în românește.
– De la fragmente literare ați trecut la lucrări complete, volume întregi. Cîte?
– S-au „adunat” opt cărți, în perioada 1988 – 2003, publicate la editurile „Univers”, „Albatros”, „Millenium”, „Aristarc” etc. Mai recent, am predat la „Cartea Românească” „Diavolu-n persoană” de Robert Lallond (literatură canadiană) și la „Univers” pentru colecția „Eseuri” volumul „Povestirea poetică” de Jean – Yves Tadie.
– Din 1990 ați devenit și directorul Centrului de Cultură „Rosetti Tescanu – George Enescu” de la Tescani.
– Aparent o ocupație cu totul diferită, dar foarte potrivită pentru gîndurile mele și dragostea mea pentru acest loc pe care-l cunosc de cînd s-a întors în circuitul culturii. Atunci, în 1973, a început să se încropească un așezămînt cultural într-un spațiu ce fusese practic devastat. M-am legat efectiv de acest loc pentru că am avut prilejul unic de a citi arhivele casei. Am citit atunci capitole din adevărata istorie a României, necunoscută nouă celor mai tineri. Între anii 1991 – 1993 a trecut un fel de tranziție și pe la Tescani ceea ce m-a obligat la o retragere din funcție. Dar, din 1993 am revenit ca director fără să părăsesc munca la catedră.
– În 2000 a apărut volumul bilingv „Ombres et lumieres / Umbre și pagini”, amintirile prințesei Maria Cantacuzino – Enescu, peste 900 de pagini. Un eveniment…
– Socot ca o mare reușită publicarea în premieră mondială a „Amintirile unei Prințese Moldave” cum se menționează pe foaia de titlu. Aceasta a fost posibilă grație editurii „Aristarc”, domnului C.Th.Ciobanu de la Fundația Națională „G.Călinescu” și manuscrisului dăruit Centrului de Cultură din Tescani de Miron Grindea. Originar din Onești, Miron Grindea a trăit 40 de ani în Anglia și a avut strînse legături cu familia Enescu. Acest jurnal acoperă aproximativ o sută de ani de istorie a românilor văzută de o minte lucidă și informată, dar în același timp de un spirit umblat prin lume, animat de o mare și autentică iubire de țară și de oamenii ei.
– După cum spuneați, la un moment dat, în spiritul actului de donație făcut de Maria Cantacuzino – Enescu…
– …m-am străduit ca tot ce era bun în tradiția culturală și artistică a Tescanilor să dezvoltăm, iar lăcașul să devină un centru european și internațional, un reper pentru istoria noastră, pentru civilizația românească. Am fost invitată cu cartea aceasta la Paris la Salonul cărții și am luat parte, ca invitat, la seminarul european despre carte și biblioteci.
– Să înțeleg că Centrul de Cultură Tescani devine tot mai cunoscut?
– Prin proiectele sale, Centrul s-a impus pe plan național și internațional. Facem parte din Asociația orașelor și instituțiilor de cultură „Le Recontre” cu sediul la Paris și din rețeaua internațională de reședințe pentru artiști „Les Artis” cu sediul la Amsterdam.
– Ce înseamnă manageriatul pentru un om de cultură? Manageriatul e o muncă grea. Trebuie să înveți reguli de administrație, să cunoști legi, mecanisme financiare și, foarte imortant, să pui în practică proiecte substanțiale, bine gîndite. Totul să împlinească menirea „Centrului de Cultură Rosetti Tescanu – George Enescu” de ușă batantă deschisă atît spre interior cdît și spre exterior. (Măndica MARDARE)
Lasă un răspuns