Ce mai faci?

„Slujește satul cu dragoste!…”

• Interlocutor: profesorul Dumitru Tătaru

Cînd te apropii de Școala generală nr.2 din comuna Măgura, cinci tei falnici și un castan te întîmpină cu siluetele lor impunătoare. Sînt plantați spre șosea alcătuind o perdea verde, ocrotitoare înaintea fațadei acestei clădiri.

– Cîți ani să aibă? Sînt magnifici!

– Au fost plantați în 1969, primăvara. Un semn al trecerii mele pe aici.

Profesorul de istorie – geografie Dumitru Tătaru zîmbește ușor. Era prima dovadă a unei biografii bogate care și-a pus pecetea pe tot ce a însemnat devotament și dăruire, timp de peste treizeci de ani în slujba școlii.

– Din cîte știu eu, sînteți din Petrești, comuna Pîncești. Totuși, nu e sătean din Măgura care să nu vă socotească „om de-al locului”, vreau să spun, legat pentru totdeauna de această așezare.

– Aici am venit la un an de la absolvirea facultății și aici am rămas.

– Spuneați cîndva că „acolo unde-și desfășoară activitatea, omul lasă ceva și din inima lui”. Am impresia că v-ați fixat o deviză de la care n-ați abdicat toată viața.

– Da. M-am călăuzit după mari îndemnuri ale unor mari personalități. Printre ele cea de care ați amintit, dar și aceasta: „Slujește satul cu dragoste și te vei bucura de dragostea și stima lui”. Sau vorbele lui Simion Mehedinți, părintele geografiei noastre moderne: „Școala este așa cum sînt dascălii ei”.

– Ne-am apropiat astfel de unul din prețioasele dumneavoastră subiecte de discuție – muzeul aflat în incinta școlii.

– Numai în vitrine se află circa 6.000 de piese: arheologie, numismatică, etnografie etc. Roadele cercurilor de istorie și arheologie, plus ale cercului de literatură organizat de soția mea, Angela Tătaru. Ne mîndrim cu reviste și cărți vechi, primele numere ale revistei „Albina”, exemplare din revista de folclor „Izvorașul”, manuale școlare din secolul trecut. Piesele de arheologie au fost selectate sub îndrumarea unor specialiști de la Muzeul Județean de istorie, domnii Viorel Căpitanu și Alexandru Artimon. Satul a constituit pentru mine o a doua facultate.

– Cred că nu greșesc dacă afirm că principalii dumneavoastră colaboratori au fost elevii. Cum ați reușit să-i atrageți pentru scopul propus?

– Geografia și istoria, mai mult decît celelalte obiecte de studiu din școală, te apropie de noțiuni „înalte” ca: dragoste de țară, demnitate, eroism. Am făcut tot ce am crezut pentru a stimula elevii spre studiul celor două materii. Am organizat întîlniri cu bătrînii satului, vizite la Muzeul de istorie din Bacău, momente de reculegere la mormîntul eroului băcăuan Constantin Ene, lecții în localitatea Flămînzi, evocînd evenimentele din 1907 și altele.

– Parcă mă văd printre școlari. O bogăție de informație era culeasă pe alte căi decît lectura…

– Uneori, acțiunile întreprinse se încheiau cu „descoperirea” altor piese pentru muzeu. Să vă dau un exemplu: în urma dialogului cu Vasile Palade, din satul Crihan, am primit tabloul lui Ghiță Mihăilă, socrul acestuia, erou din războiul pentru independență, și medalii din aceeași perioadă.

– În Bacău, erați deseori văzut înconjurat de elevi, nelipsit de la întîlniri cu scriitori organizate de Biblioteca județeană sau de Casa personalului didactic.

– Adevărat. Elevii mei au avut ocazia să-i vadă și să-i asculte vorbind pe Mircea Sîntimbreanu, Paul Anghel, Dumitru Almaș, Viniciu Gafița, Iosif Constantin Drăgan, George Șovu, Mircea Radu Iacoban și pe mulți alții. Apoi, să nu uităm de scriitorii băcăuani. Cu aceștia avem sute de fotografii. Pe cînd trăia Agatha Grigorescu – Bacovia ne-am deplasat la București pentru o vizită la Muzeul Bacovia…

– Revenind la pasiunea de colecționar. Mai aveți unde păstra atîtea materiale cîte ați adunat? În locuința dumneavoastră nu există colțișor, raft sau dulap care să mai aibă vreun loc disponibil.

– Am să vă mai spun și vă rog să consemnați că Tudor Opriș, autorul atîtor enciclopedii pentru copii, ne-a donat toate lucrările sale cu autograf. Și, încă ceva de-a dreptul senzațional – păstrez cu sfințenie un registru de inspecție din 1893, al școlii din Petrești, cu calificativele date de inspectorii școlari de atunci.

– Cum aveți de gînd să valorificați acest imens material documentar?

– Deocamdată, lucrez la monografia școlii din Măgura. Vreau să colaborez la volumul „Dascăli eroi”…

– Nu s-ar spune că nu aveți ce face la pensie. Vă doresc multă sănătate! (Măndica MARDARE)