De vorbă cu profesorul Valeriu Bogdăneț
– Fotografia v-a marcat întreaga viață. A fost un hobby, a devenit pasiune. Merită, așadar, o retrospectivă. Cum și cînd a fost începutul?
– Prin 1949, cînd eram elev la Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni. Descopeream în laboratorul tatălui meu, profesor de fizică și chimie, un aparat de fotografiat. Am alergat cu el la singurul atelier fotografic din orășelul nostru – „Foto Nica”. „E bun sau nu?” – am întrebat. Era. Și am plătit dreptul de a folosi acel „Kodak” cu multe note bune pe care trebuia să le iau la școală. În timpul studenției, cu fotografia îmi acopeream cheltuielile în loc să merg la descărcat saci cu cartofi, așa cum făceau unii colegi ai mei.
– Debutul publicistic a venit peste cîțiva ani?
– Îl socotesc în 1961, cu o poză de la Liceul „V. Alecsandri”. Am cîștigat atunci primul concurs de fotografii organizat de ziarul „Steagul roșu”. Premiul I, adică 500 de lei, o treime din salariul unui tînăr profesor. Motto-ul pe care l-am ales era „Inginer”. Suna mai bine, mai potrivit momentului decît dacă aș fi scris pe plic „Profesor”. După cîțiva ani (1969 – 1973), de „conviețuire Capitală – Provincie” cu Asociația Artiștilor Fotografi, din motive mai ales subiective, dar și obiective, redevin independent. Așa voi rămîne și în plan fotografic pînă în zilele noastre…
– Prima fotografie artistică recunoscută public?
– Reprezenta un superb cerb „vînat” cu obiectivul aparatului fotografic în parcul de la Hemeiuși. Radu Cîrneci m-a ajutat să văd mai multe exemplare de cerbi de la Ocolul silvic Fîntînele. Unul singur mi-a plăcut în mod deosebit. A știut să pozeze… Și am făcut din el o vedetă. Mai important însă este faptul că acel concurs cu cerbul mi-a dat imboldul pentru fotografia artistică, mi-a deschis ușile redacțiilor.
– Aveți o mapă bogată cu decupaje din presă, cu fotografii din toate domeniile de activitate…
– Întotdeauna timpul meu liber a aparținut fotografiei. Iată și un bilanț întocmit în 1996: circa 6.000 de fotografii apărute în 17 ziare, reviste, almanahuri, o fototecă numărînd aproximativ 14.000 de clișee (din care 3200 cu aspecte de la Liceul „V. Alecsandri”), participări la 14 concursuri foto în țară și străinătate, la 4 saloane fotografice internaționale ale României, 5 expoziții personale etc. Premiile obținute și colaborările diverse cu multe publicații locale și centrale m-au ajutat ca, în timp, să ajung în posesia unei moderne aparaturi foto de proveniență germană (Zeiss-Ikon) ori japoneză (Minolta), lucru ce a dus la creșterea performanțelor mele și pe plan reportericesc, dar și pe plan artistic, evident, în domeniul fotografiei.
– Ați fost nu numai un împătimit al fotografiei, dar scriați și articole, deveniseți, la un moment dat, cum mi-ați spus adineauri, reporterul frenetic. Apropo, plecați, vreodată, de acasă fără aparatul foto?
– Cam întotdeauna aveam aparatul cu mine. Mai ales cînd am început să folosesc teleobiectivul și, deci, aparatura Zeisss Jena. Nu mai deranjam în nici un fel subiectul și apărea în expresia lui cea mai firească, necosmetizată – cum s-ar zice astăzi.
– De la acel „Kodak”…
– … cînd model foto îmi era Lucica Boroianu, întîmplător și prietenă cu Nicolae Labiș…
– … ați folosit multe alte aparate. Unde se găsesc ele astăzi? N-ar merita să-și aibe locul într-o expoziție, în vreo colecție?
– Le-am dat fiilor mei sau domnului Vladimir Lucavețchi, cunoscut cineast amator, pentru muzeu. Am păstrat doar un „Kiev” de care nu mă despart cît încă mai „respir”.
– Menținîndu-ne în latura, hai să-i zicem tehnică, a muncii dumneavoastră, cum a fost cu prima fotografie color?
– Cred că merită povestit: Venise la Bacău renumitul ansamblu francez „Parisul pe gheață”. Mi-am ales ca subiect o scenă din acel spectacol. Mi s-a părut tentant. Am developat filmul. Și… Și de aici înainte începea greul. Hîrtia trebuia prelucrată în șapte băi la temperaturi foarte exacte de 18 grade (plus sau minus 0,5 grade). Am folosit trei termometre puse în cuvele respective. Primele trei operațiuni se executau în întuneric complet, iar ultima, baia tanantă, din cauza formolului te obliga să ieși la aer curat 10-15 minute, altfel te intoxicai. Acum e… simplu și bonjour, lucrează mașina digitală pentru tine. Ca să fiu sincer, primele fotografii color nu mi-au dat satisfacția artistică așteptată. Abia mai tîrziu totul s-a simplificat, s-a perfecționat.
– Totuși, păstrați acele fotografii. Ca pe un punct de reper, ca pe ceva important de la care a început o nouă etapă. Cu riscul de a comite o indiscreție, vă întreb unde era laboratorul? Aveți un apartament mic. Aici locuiți de foarte mulți ani.
– Laboratorul… Se înființa seara și redevenea bucătărie dimineața. Îi sînt recunoscător soției mele Feo. Sigur că am deranjat-o nu numai cu această alternanță bucătărie – laborator foto, dar și cu unele poze mai frivole, ca să zic așa. Pînă la urmă, m-a înțeles și m-a ajutat.
– Datorită activității dumneavoastră, Bacăul a fost poate cel mai bine ilustrat pe plan național în perioada 1965-1990.
– Nu mi-a scăpat nici un eveniment mai important. Dar și unele aspecte banale la prima vedere, însă expresive din punctul meu de vedere. Uitați-vă, am aici o poză cu pictorul Ilie Boca dînd la o parte zăpada din fața casei.
– Trebuie să recunosc că e foarte frumoasă!
– Ar putea sta alături de alte cîteva intitulate: „Atlas în vacanță”, „Sfîntul”, „La o parolă dublă”, „Discuții la rece”.
– Nu vă propun să-mi arătați diplome, deși cred că aveți un dosar plin. Prefer fotografiile cu personalități. Am și eu una excepțională cu violonistul Ștefan Ruha pe scena Filarmonicii din Bacău.
– Priviți: Radu Beligan, Vasilica Tastaman, Ion Lucian, Marin Preda, Nichita Stănescu. Să n-o uit pe Nadia Comăneci…
– Citesc cu încîntare cîteva autografe de pe verso-ul fotografiilor. Îmi dați voie să reproduc una?
-Cu toată plăcerea.
– Iată ce scria Ana Blandiana – „Unui profesor minunat / Emoționată, mare stimă / Pentru că m-a obligat / Să scriu o strofă-n ritm și rimă”
– Domnule profesor, mulțumindu-vă pentru interviu, aș vrea să adaug că aveți la ce medita, acum, la vîrsta a treia. Perseverent și totodată discret, semnînd simplu „Foto: V.Bogdăneț” ați pregătit și băcăuanilor o cronică în imagini pe parcursul cîtorva zeci de ani. Vă pot fi recunoscători. (Măndica MARDARE)
Lasă un răspuns