Toată lumea ascultă muzică, fără excepție. Nu există copil, adolescent, matur sau persoană de vîrsta a treia care să nu aibă măcar o piesă preferată pe care s-o fredoneze din cînd în cînd. Oamenilor le place muzica pentru că indiferent de starea de spirit îi binedispune. O petrecere fără muzică e moartă. Trebuie să fii surd să nu-ți placă, pentru că auzul, unul dintre cele cinci simțuri fundamentale, trebuie și el încîntat din cînd în cînd. Dar și acești excitanți ai timpanului sînt aleși funcție de fiecare individ. Muzica în vogă pentru tineretul de astăzi este house-ul, piesa de rezistență a genului reprezentînd-o basul. Cu cît e mai puternic, cu atît mai „tare” e piesa. House-ul e muzica ce a invadat la propriu discotecile și urechile audienței. Adepții genului s-au înmulțit vizibil, aducînd totodată și o nouă atitudine: vestimentație specifică, cluburi, dans, comportament. Este într-adevăr un curent muzical care a schimbat radical imaginea și sunetul discotecilor.
Dacă am face o ierarhie a genurilor de muzică ascultate de tineretul de azi, cred totuși că maneaua bate house-ul. Manelele au apărut pe piață de cîțiva ani buni și s-au răspîndit ca aerul. Sînt de toate felurile, pentru toate chefurile, pentru a exprima toate sentimentele (dragoste, ură, dor, dușmănie, pritenie), dar și chestiunile materiale (bani, băutură). Am putea spune că românul își găsește dorințele vieții într-o manea, de aceea se ascultă în drăcie. Bani să ai, că la noi poți cînta despre orice, nu-i mare lucru. Cumperi un cîntecel care spune ceea ce vrei tu să exprimi, faci clip, bagi șpagă groasă la posturile TV și apoi stai în fotoliu și te admiri. Așa că nu te întreba cum ajung toate piesele îndoielnice pe post.
În continuarea ierarhiei, pop-dance-ul vine din urmă. Poate ați observat că toate formațiile care cîntă acest gen de muzică ori sînt fete, ori sînt băieți care arată, cîntă și se poartă ca fetele. În această categorie ar putea intra și pop-rock-ul, un gen ce a reușit să scoată așa zisele formații „rock” la indigo, numai cu piese de dragoste, concerte cu săli pline de fete, cămăși de satin mulate. Hip-Hop-ul are în continuare oamenii lui, „băiețașii” cu pantalonii cu cît mai largi cu atît mai cool, baticuri și șăpci care mai de care și tricouri de jucători din ligile americane de fotbal, baschet și hokey de care nu a auzit mai nimeni. Oricum, cu cît piesele sînt mai obscene, cu atît mai „marfă”.
Industria noastră muzicală stă foarte prost la capitolul rock, unde, cum subliniam mai înainte, nu sînt siguri de orientările sexuale ale componenților unelor formații. Dar avem măcar amintirea monștrilor sacri ai rock-ului romînesc, unii dintre ei încă chinuindu-se a mai scoate un album.
Fiecare ascultă însă ce vrea și cînd vrea. Nimeni nu are dreptul să critice o persoană pentru că ascultă manele sau rock. Muzica se poate critica, dar fiecare are dreptul să și-o aleagă. Nu poți impune nimănui ceea ce ție îți place. (Răzvan RADU)
Lasă un răspuns