Daca se va uita pe istoricul ultimilor 10 ani, un observator superficial al concluziona ca in România presa este extrem de bine pusa la punct, ca jurnalistii sint foarte bine pregatiti sa scormoneasca dupa subiecte si ca sintem, probabil, cea mai performanta tara la capitolul schimbari de ministri prin intermediul mass-media.
Atitea exclusivitati s-au derulat pe ecranele televizoarelor incit mass-media din SUA sau Anglia trebuie sa paleasca de invidie. Convorbiri secrete, telefoane interceptate, fotografii scandaloase si inregistrari video care au determinat caderi de capete au ajuns la public prin intermediul ecranelor televizoarelor.
Breaking-news-urile fac inimile telespectatorilor sa tresara si sa li se accelereze pulsul: oare ce au mai descoperit de data asta vajnicii aparatori ai democratiei cu microfon? Ce ministru a mai scapat niste vorbe nepotrivite in timp ce vorbea cu nevasta/amanta/mama sau soferul? Ce politician l-a injurat pe altul pe cind se afla singur acasa? Ce sef de partid a mai spus intr-o convorbire intre patru ochi ceva deranjant pentru alt sef de partid sau de stat?
Pe toate astea le aflam de la televizor. Dar nu datorita zelului reporterilor sau a harniciei redactorilor. Nici macar pentru ca am avea ziaristi de investigatii supercalificati.
Nu! Toate acestea le aflam pentru ca televiziunile s-au transformat in niste difuzoare ale serviciilor secrete. Servicii, care in loc sa-si vada de misiunea lor s-au apucat de spionat politicienii si-i toarna in folosul dusmanilor acestora.
Intr-o tara civilizata, publicul era scandalizat de faptul ca telefoanele unor lideri politici sint interceptate de serviciile secrete. La noi, insa, publicul ride minzeste si se declara fericit ca poate citi stenogramelor discutiilor unor politicieni, desi nimeni nu a demonstrat ca transcrierile sint si reale.
Lasă un răspuns