• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Top Story / Ce se întâmplă cu Spitalul Muncipal și cum va fi botezat Spitalul de Urgență Bacău

Ce se întâmplă cu Spitalul Muncipal și cum va fi botezat Spitalul de Urgență Bacău

Ziarul de Bacau 21 mai 2017 2 comentarii

LikeShare

Autoritățile locale și județene au găsit soluția juridică de a uni Spitalul Municipal Bacău – aflat în stadiu de șantier de 10 ani – cu Spitalul Județean de Urgență Bacău. Se va crea astfel un holding spitalicesc ce se va numi „Sfânta Maria”. Argumentul este că pe stema municipiului ar fi reprezentată Sfânta Maria.

Viitorul Spitalului Municipal va fi stabilit de aleșii locali și județeni, în urma unui studiu ce va stabili necesarul serviciilor de sănătate. Practic, specialiștii vor studia unde se tratează locuitorii județului și de ce boli suferă. În funcție de necesar, se vor face demersuri pentru ca Spitalul Municipal să fie complementar cu Spitalul Județean de Urgență Bacău.

Președintele Sorin Brașoveanu și primarul Cosmin Necula au semnat acordul

Viitorul Sănătății în Bacău se va stabili prin vot, în urma unui studiu

Consilierii locali şi consilierii judeţeni au aprobat în sedinţa reunită a celor două foruri locale, vineri, 19 mai, acordul de cooperare dintre Judeţul Bacău şi Municipiul Bacău în vederea găsirii celor mai bune soluţii pentru asigurarea complementarităţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău şi a Spitalului Municipal Bacău, aflat în stadiu de construcţie.

Acordul de cooperare a fost semnat de primarul Cosmin Necula şi preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Sorin Braşoveanu. Soluţia ar fi funcţionarea în comun a celor două spitale şi redenumirea complexului spitalicesc în viitorul Spital de Urgenţă „Sfânta Maria” Bacău.

De asemenea, primarul Cosmin Necula a semnat cu profesorul Cristian Vlădescu, directorul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică (foto sus, primul din stânga), un contract de consultanță între cele două instituții, de rezultatele căruia ar urma să depindă viitorul celor două unități spitalicești.

Florian-Dorel Bodog, ministrul Sănătății, aflat în Bacău la semnarea acordului, a declarat: „Eu cred că orice cooperare între două instituţii sanitare aduce beneficii pentru pacienţi. Este important să aveţi o astfel de colaborare şi cred că nu trebuie să vă opriţi la o cooperare, ci trebuie să funcţionaţi împreună, să faceţi achiziţii în comun”, a precizat ministrul Florian-Dorel Bodog.

Florian-Dorel Bodog, ministrul Sănătății

„Decizia vă aparţine, cum veţi dori să fie organizat acest spital, funcţional, juridic, veţi decide. Noi vă vom propune un plan bazat pe criterii obiective, care pot fi verificate de oricine doreşte, precum: demografie, mortalitate, morbiditate, număr de intervenţii, specific de patologie, ş.a.m.d.(…) Aşa cum este spitalul reunit, cu 1318 de paturi, ca număr de paturi este echivalentul, dacă nu mai mare, decât spitalele regionale actuale. Ca număr de paturi este extrem de mare şi are potenţial prin această complementaritate”, le-a spus aleșilor prof. Cristian Vlădescu, managerului general al Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar.

Spitalul Municipal Bacău este în construcţie, stadiul de execuţie a obiectivului fiind de 75%, restul de executat constând în lucrări de instalaţii, finisaje la interior, montaj echipamente/ dotări specifice, lucrări de amenajare parcare şi drum de acces clădire.

LikeShare

Din categoria: Actualitate, Top Story Etichete: Spitalul de Urgență Bacău, Spitalul de Urgență Sfânta Maria, Spitalul Judetean de Urgenta Bacau, Spitalul municipal Bacău

Reader Interactions

Comentarii

  1. xxxx a zis

    21 mai 2017 la ora 7:09 pm

    Sa inteleg ca se doreste blocul rezervat spitalului?

    Răspunde
  2. adrian a zis

    22 mai 2017 la ora 8:49 am

    doar PSD-ul poate avea o astfel de problema: numele spitalului care e doua! cata falsitate, cata demagogie! sunt curios, isi boteaza careva copilul inainte de a-l face?

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

 

Ultimele articole

Îți dorești o afacere cu impact în educație? Logiscool vine la Bacău – hai să ne cunoaștem!

Ghid pentru un look profesional de zi cu zi: Produsele esențiale în trusa oricărei femei moderne

Comunicat de presă: Lansarea proiectului „Jocul ursului – emblemă a Văii Trotușului / Tradițiile populare – vibrația culturală a Văii Trotușului”

Zeci de cicliști din mai multe țări s-au reunit la Dărmănești, în cadrul Campionatului Balcanic de Șosea 2025

VIDEO! Autostrada Moldovei A7: Pe lotul Domnești-Târg – Răcăciuni s-a montat tablierul metalic la podul peste Trotuș

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Ana la UPDATE: Primăria Bacău cumpără servicii juridice de 100.000 de lei. O parte din bani merg către fosta firmă a viceprimarului Bulai
  • Yo la UPDATE: Primăria Bacău cumpără servicii juridice de 100.000 de lei. O parte din bani merg către fosta firmă a viceprimarului Bulai
  • jiji la UPDATE: Primăria Bacău cumpără servicii juridice de 100.000 de lei. O parte din bani merg către fosta firmă a viceprimarului Bulai
  • Xxx777 la UPDATE: Primăria Bacău cumpără servicii juridice de 100.000 de lei. O parte din bani merg către fosta firmă a viceprimarului Bulai
  • Dinu la Războiul de 200 milioane lei ajunge la tribunal! Evergent Investments dă în judecată Aerostar SA Bacău

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău