În orice școală există indivizi cu „mîna lungă”, care „furgăsesc” lucruri fără valoare la început, ca mai apoi să ajungă la lucruri serioase. Un pix, o brichetă sau o gumă de mestecat pot dispărea cît ai zice pește, în timp ce tu ai fost plecat din clasă. Există și dintre cei, în special băieții, care au făcut o pasiune să fure pachețelele cu mîncare. Pleci din clasă și, la întoarcere, nu găsești decît firmituri sau, dacă au fost sufletiști, îți lasă și ție cîte ceva, să nu mori de foame. Fetele pot rămîne fără farduri, fărăr rujurile care sînt atrăgătoare, scumpe, și de ce să le cumperi, cînd le poți lua gratis? Se fac nevăzute, iar peste o săptămînă, rimelul trimis de mama din Italia și care chipurile l-ai uitat în bancă apare, dar la altcineva, care se jură că l-a cumpărat de la magazin.
Dar atunci cînd se ajunge să dispară celulare, paltoane, chestia devine neamuzantă. Îți lași celularul în clasă, la ora de sport sau în pauză, iar la întoarcere realizezi că nu-l mai ai, sau că ai rămas fără haina cu care să te întorci acasă. Cu toți jandarmii care ne păzesc, lucrurile dispar. Odată ieșit din curtea școlii, micul hoț se plimbă nestingherit. Și adevărul e că nu e prea plăcut să ajungi acasă fără celularul plătit din salarul tatei. Ai fost învățat să te ferești pe stradă, în discotecă, dar nu și în școli, de proprii tăi colegi de clasă. Și, totuși, se întîmplă! Și nu în liceele așa numite de mîna a doua, ci și la acelea care se bat cu pumnul în piept că ar fi „cele mai”. Se fură oriunde ai fi și se fură bine. (Andreea CEASĂR)
Lasă un răspuns