• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Politica / Ce spun consilierii locali băcăuani despre refuzul Primăriei de a aplica hotărârea de reducere a taxei de salubritate

Ce spun consilierii locali băcăuani despre refuzul Primăriei de a aplica hotărârea de reducere a taxei de salubritate

Gabi MIHAI 6 mai 2020 7 comentarii

LikeShare

Proiectul de hotărâre votat de Consiliul Local, ce prevedea reducerea la jumătate a taxei de salubritate, dar și alte măsuri fiscale pentru băcăuani, pe perioada pandemiei de coronavirus, este considerat ilegal de Primăria Bacău. Secretarul Ovidiu Popovici a refuzat să contrasemneze hotărârea, formulând obiecțiuni privind ilegalitatea acesteia, pe care le-a trimis Prefecturii. 

Principalele obiecții ale Primăriei sunt legate de faptul că doar primarul ar avea dreptul să inițieze proiecte legate de buget, dar și existența unui proiect cu finanțare europeană, privind gestiunea deșeurilor, prin care a fost asumat un anumit nivel al taxei de salubritate. 

Raluca Nastase
Raluca Năstase (PNL)

„Necula se poziționează împotriva firmelor și a persoanelor active din Bacău”

Raluca Năstase, reprezentanta PNL Bacău în Consiliul Local, partidul care a și inițiat hotărârea, susține că primarul Necula se poziționează împotriva băcăuanilor prin această abordare. „Legalitatea sau ilegalitatea unei măsuri implică emiterea unor opinii justificate prin invocarea clară a cadrului normativ considerat a fi încălcat. Domnul primar Cosmin Necula se poziționează împotriva firmelor și a persoanelor active din Bacău cărora nu dorește să le aplice măsurile de sprijin prevăzute în HCL. În referatele compartimentelor de specialitate prin care, la ședința trecută a consiliului local, s-au dat avize negative proiectului cu măsurile de sprijin pentru firmele și persoanele active din municipiul bacău, nu au fost prezentate aspecte de legalitate ci doar aspecte de oportunitate, ori acestea nu sunt atribute ale executivului primăriei Bacău. Executivul spune că reducerea taxei de salubritate ar fi nelegală, fără a indica opiniei publice și prevedera legală considerată a fi încălcată, ceea ce transformă comunicarea publica a primarului, jurist de profesie, într-o manipulare a opiniei publice. Dar și cu alte ocazii domnul primar Cosmin Necula a invocat necunoașterea legii, poate recidivează și în situația de față, cu referire la taxa de salubritate!”, declară Raluca Năstase. 

Cristina Pravăț (PSD)

„Noi nu puteam să nu votăm un proiect care ar fi fost în beneficiul cetățenilor”

Cristina Pravăț, consilier PSD, susține că orice proiect care este în beneficiul băcăuanilor, va fi votat de partid. „Nici proiectul de buget nu a fost contrasemnat de secretararul municipiului pe criterii nu tocmai obiective. Rămâne de văzut ce va spune Instituția Prefectului despre legalitatea acestui document. Noi nu puteam să nu votăm un proiect care ar fi fost în beneficiul cetățenilor, mai ales în această perioadă dificilă. Dar, dacă cei din primărie au știut ca doar primarul poate iniția astfel de hotărari, de ce au lăsat introducerea proiectului pe ordinea de zi? „, a declarat Cristina Breahna Pravăț, liderul consilierilor locali PSD.

consilier local independent bacau ghinghes
Cristian Ghingheș (PLUS)

„USL, la Bacău, încă trăiește”

De cealaltă parte, consilierul PLUS, Cristian Ghingheș, nu a votat proiectul liberal din lipsa unei analize solide .”Nu am putut vota un astfel de proiect fără un răspuns clar la cele două întrebări pe care le-am pus în cadrul ședinței: Care este impactul bugetar? De unde luăm banii care nu vor mai fi colectați la buget astfel încât să nu intrăm în incapacitate de plată? Astfel de măsuri nu pot fi luate decât cu toate cifrele pe masă și cu o analiză temeinică, nicidecum din rațiuni strict populiste care, pe deasupra, arată că USL la Bacău încă trăiește”, a declarat consilierul PLUS Bacău. 

LikeShare

Din categoria: Politica Etichete: Cristian Ghinghes, Cristina Pravat, Plus Bacau, PNL Bacau, PSD Bacau, Raluca Nastase

Reader Interactions

Comentarii

  1. Sorin a zis

    6 mai 2020 la ora 11:59 am

    Uite asa un tanar politician si cu relativ mica experienta da clasa ca abordare celor mai vechi.. populismul ucide! La fel si scutirile de taxe electorale! Vreti sa n e bagati in faliment PSD-PNL?

    Răspunde
  2. Sorin1 a zis

    6 mai 2020 la ora 12:17 pm

    Uite asa un tânăr „politician” se reintoarce in bratele lui Cosmin Necula. Cel cu care a fost coleg la TSD.

    Răspunde
    • Cristian Ghinghes a zis

      6 mai 2020 la ora 12:35 pm

      E cel puțin anormal (dacă nu chiar deplasat) să mă acuzați de astfel de chestiuni de vreme ce primarul Necula e trimis în judecată de către DNA ca urmare a sesizărilor și luptelor mele în instanță în dosarul finanțărilor sportive.

      Răspunde
  3. manolake cristinel a zis

    6 mai 2020 la ora 12:41 pm

    ghinghes nu empatizeaza cu necula dar e necredibil cu usl care traieste, ba chiar penibil

    Răspunde
  4. ko a zis

    6 mai 2020 la ora 4:10 pm

    Nu e rau…sunt multi care au achitat taxa integral….prin urmare… toata lumea care produce gunoi sa isi achite taxa! Altfel vom avea munti de gunoaie…Nu ca nu ar fi si asa!

    Răspunde
  5. next a zis

    8 mai 2020 la ora 8:18 am

    Probabil se pleca de la prevederea constitutiei potrivit careia „Nu pot face obiectul inițiativei legislative a cetățenilor problemele fiscale” . Asadar, translativ in plan local consilierii / cetatenii nu pot avea initiativa in problemele fiscale ale bugetelor locale.
    Zic si eu..

    Răspunde
  6. Elena a zis

    8 mai 2020 la ora 9:31 am

    D-na Pravat nu mi se pare ca ar avea interes pentru binele bacauanilor! Atitudinea ei si a d-lui Benea da cu minus!!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

 

Ultimele articole

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat Școala de vară „Responsabilitate față de viitorul nostru”

ULTIMA ORĂ! Incendiu la o clădire de pe strada Letea din municipiul Bacău. Pompierii intervin în aceste momente

Anunț aviz modificator de gospodărire a apelor

FC Bacău, echipa susținută de frații Pavăl, „înghite” tot bugetul alocat de Primărie pentru sportul băcăuan. Alte trei cluburi rămân fără fonduri

Doi polițiști și un jandarm din Bacău au primit Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne

Locuri de muncă la Conextrust și ARCA Romania

15 iulie 2026

Locuri de muncă la Conextrust și ARCA Romania

14 iulie 2026

Locuri de muncă la Conextrust și ARCA Romania

13 iulie 2026

Locuri de muncă la Conextrust și ARCA Romania

12 iulie 2026

Ultimele comentarii

  • INTREBAREA la Șoc la Moinești: primarul PNL vrea să-l „execute” pe Adrian Cotîrleț, managerul care a transformat Spitalul Municipal într-un model național
  • Dragos la ULTIMA ORĂ! Incendiu la o clădire de pe strada Letea din municipiul Bacău. Pompierii intervin în aceste momente
  • avocat la Tensiune maximă, înaintea votului privind demiterea dr. Cotîrleț. UPDATE: Majoritatea controlată de primarul Vieru a votat pentru rezilierea contractului
  • IoIoanan Matei la Târgul Auto din Bacău va fi mutat în altă locație. Primarul Viziteu susține că există deja investitori interesați de terenul din Șerbănești
  • Mariana la FC Bacău, echipa susținută de frații Pavăl, „înghite” tot bugetul alocat de Primărie pentru sportul băcăuan. Alte trei cluburi rămân fără fonduri

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Site găzduit de Simplenet.

Copyright © 2026 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău