Olimpici mai vechi sau mai noi, băcăuanii care, în timp, au simțit gustul succeselor olimpice, sînt de acord cu ideea potrivit căreia pasiunea joacă un rol important în ceea ce înseamnă disponibilitatea elevilor de a participa la concursurile școlare de gen. Interesant este, însă, faptul că pasiunea este înlocuită, odată cu trecerea timpului, de o tot mai evidentă tendință de a vedea în olimpiade mai degrabă o posibilitate de a deschide poarta instituțiilor de învățămînt superior sau a companiilor internaționale. Actualmente lector universitar la catedra de matematică a Facultății de Științe din cadrul Universității Bacău, profesoara Marcelina Mocanu, fostă Cristian, a fost, la începutul anilor ’80, o prezență obișnuită a fazelor superioare a olimpiadei de matematică. „În cazul meu a fost vorba, în primul rînd, de pasiune. De altfel, pe vremea aceea nici nu prea existau alte motivații, decît dorința de a demonstra că ești cel mai bun”, spune aceasta.
Vlad Dascălu este, acum, student în primul an al Facultății de Automatizări și Calculatoare a Politehnicii bucureștene, dar și omul care, în ultimii patru ani, a dominat olimpiadele naționale de informatică. El vorbește, pentru a explica resorturile care l-au determinat să se dedice în totalitate informaticii, de aceeași pasiune, dar nuanțează problema. „E vorba de pasiune, dar și de oportunitatea de a ține pasul cu noutățile și, în cazul informaticii, noutatea informației pe care o deții este vitală. Nu știu dacă satisfacțiile materiale sînt motorul participării la olimpiadă. Personal, cred că factorul psihic e mult mai important. Apoi, e vorba de viitor, atît din punct de vedere al accesului fără examen într-o facultate, cît și din punct de vedere viitoarei meserii. Participarea la olimpiadă e, dacă vreți, garanția seriozității celui în cauză”, a spus Vlad Dascălu. Un punct de vedere asemănător a avut și Irina Pătrîntaș, cea care, în urmă cu doi ani, „arunca în aer” învățămîntul băcăuan odată cu ocuparea unui mai mult decît onorant loc cinci la olimpiada internațională de filosofie. „Există o diferență foarte mare între generația mea și cea a fratelui meu, de exemplu, deși diferența dintre noi nu e decît de trei ani. În cazul nostru a fost vorba de pasiune, de ideea de competiție, de dorința de a dovedi ceea ce știm. Am discutat de mai multe ori cu fratele meu și cu colegi de-ai lui și i-am simțit mult mai puțin entuziasmați. Nu știu dacă explicația stă în tentanțiile care îi înconjoară, dar e cert că elevii de acum nu mai au aceeași aplecare spre «toceală», în sensul bun al cuvîntului. Noi «tremuram» în preajma olimpiadelor, pe cînd ei sînt mult mai detașați, pun mai mult preț pe spontaneitate și fantezie. Nu vreau să generalizez, dar liceeni de azi se gîndesc mai mult că succesul la olimpiadă le poate deschide porțile către Occident. Și nu cred că sînt de condamnat, ci, dimpotrivă, cred că e bine că sînt mai realiști decît noi. Generația noastră avea doar scopul de a nu se face de rîs la școală și, implicit, la olimpiade și cam atît, pe cînd ei vor să facă față crizei generale, care îi afectează, fără doar și poate, și pe ei”, s-a destăinuit Irina Pătrîntaș. Extrem de sinceră, ea a adăugat că, în ceea ce privește premiile Cataramă, „aș minți dacă aș spune că, fie și într-o măsură mai mică, ele nu sînt o motivație pentru a participa la olimpiadă”. Că scăderea vîrstei elevilor olimpici implică o diluare a factorului „pasiune” o recunoaște și profesoara Elena Manea, mama lui Vladimir Manea, cel care, în urmă cu doi ani, a reușit performanța de a se califica la două olimpiade naționale: de fizică și matematică. la numai doi ani distanță, Vladimir a fost pe punctul de a renunța. „Pînă la urmă l-am convins să continue la fizică, dar a fost o perioadă în care era ferm convins să nu mai participe la nici o olimpiadă. Este convins că poate să se descurce și fără eventualele avantaje oferite de un premiu la olimpiadă”, ne-a declarat mama lui Vladimir. Pasiune sau doar speranță de întocmire a unui CV cît mai „gros”, olimpiadele școlare rămîn, orice s-ar spune, un magnet pentru elevii care pun mult mai mult preț pe carte, decît pe baruri sau cafe-Internet-uri.
Lasă un răspuns