Marti, nici nu m-am gindit ca am sa ma uit la meciul CFR Cluj – AS Roma, din Champions League. Eram satul de gustul amar pe care mi l-a lasat fotbalul, mai ales jocul din ultima perioada al reprezentativei Romaniei. Recunosc, nu m-am putut abtine.
In minutul 17, dupa golul lui Panucci, deja imi parea rau ca mi-am calcat pe suflet. Ceva, insa, m-a facut sa nu schimb canalul. Mi-am dat seama ca, de fapt, ceferistii nu jucau ca niste victime sigure, asa cum fac, de obicei, echipele noastre in meciurile de „afara”.
Mi-a crescut inima la primul gol al lui Culio, iar la al doilea imi venea sa pup ecranul televizorului! Nu mai pun ca ai nostri au mai avut ocazii de gol, ca arbitrul ne-a privat de dreptul de a avea un om in plus sau ca asaltul nebun al italienilor s-a izbit de o aparare calma si calculata. Chiar daca ar fi pierdut meciul, CFR Cluj a facut ceva ce mai rar vezi la o formatie fara experienta: A JUCAT!
In vacarmul de pe Olimpico, echipa din Romania si-a pus apasat amprenta pe constiinta fanilor din capitala Cizmei. Tot e campanie de amprentare in Italia! Numai ca asta a durut rau, rau de tot.
Lasă un răspuns