~2 min lectură 3 comentarii

Cei 7 care au speriat Moineștiul! Acuzații de proxenetism, trafic de droguri de risc şi etnobotanice, şantaj

Redacția Ziarul de Bacău

Luna trecută, Tribunalul Bacău a menţinut măsura controlului judiciar faţă de 7 tineri, din Moineşti, trimişi în judecată, în 2017, de către procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău, într-un dosar de trafic de droguri de risc.

H.A. a fost acuzat că a cultivat şi deţinut cannabis, în locuinţa sa, în vederea consumului propriu dar şi pentru comercializare pe raza judeţului Bacău. T.I.S. a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Acesta ar fi cumpărat, în mod repetat, de la un furnizor din Iaşi, etnobotanice pe care le-a distribuit unor consumatori din Moineşti.

Printre inculpaţi, se află şi doi elevi, acuzaţi că, timp de mai multe luni, au procurat şi pus în vânzare cannabis sau etnobotanice. În stare de arest preventiv, a fost trimis în judecată C.C.V., pentru constituire a unui grup infracţional organizat, care se ocupa cu racolarea de pe teritoriul României a unor persoane care erau trimise ulterior în Irlanda şi constrânse să se prostitueze.

Liderul grupării este cercetat şi pentru proxenetism, trafic de droguri de risc, efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, instigare la infracţiunile de trecerea ilegală a frontierei de stat şi uz de fals (victima fiind o minoră) şi şantaj. În apel, a fost menţinută decizia primei instanţe.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. k
    ko
    28 februarie 2019, 04:56
    0

    Glont pentru fiecare cap aveti disponibil? Daca nu….sa nu va mirati ca vor face in continuare aceleasi fapte!

  2. N
    Nameless
    12 iunie 2019, 00:56
    0

    bine zis. pedeapsa cu moartea ptr aceste bestii care distrug vieți de oameni.

  3. G
    Gigi
    24 decembrie 2023, 21:53
    0

    Fuck off care scrie comentarii

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.