~2 min lectură • 23 comentarii

„Cei de la UMB s-au întins mai mult decât le e plapuma!”. Asociația Pro Infrastructură critică modul în care Umbrărescu avansează pe unul dintre șantiere

Redacția Ziarul de Bacău

Asociația Pro Infrastructură critică modul în care UMB avansează pe șantierul drumului expres DEx12 Colonești-Pitești. Aceștia susțin că stadiul fizic al lucrărilor este mult prea mic, cauza fiind faptul că Umbrărescu a luat mai multe lucrări decât poate gestiona.

foto: Avansul UMB pe DEx12, criticat de API

„Din păcate, acesta este unul din șantierele unde se vede foarte clar ceea ce v-am avertizat încă din 2022 că se va întâmpla: depășirea capacității grupului de companii UMB. Simplu spus, cei de la UMB s-au întins mai mult decât le e plapuma. Au luat mai mult decât pot duce… la viteza și seriozitatea cu care ne-au obișnuit.

Cifrele seci: au ajuns la 22% stadiu fizic la sfârșit de iunie, adică la aproape doi ani de la semnarea contractului (17.08.2021) care stipulează 12 luni de proiectare plus alte 24 de execuție. Așadar termenul de finalizare este noiembrie 2024, 3 ani de la emiterea ordinului de începere din 15.11.2021.

Cu alte cuvinte, antreprenorul trebuie să pună în teren aproximativ 75% în cele 15 luni rămase, 5% pe lună în medie. Perfect fezabil pentru acel UMB pe care-l știm.

Dar vedem un UMB obosit și întins dincolo de maximum pe 410 de kilometri de autostradă și drum expres, plus alte câteva proiecte mai mici. Iar cei aproape 32 de kilometri dintre Colonești și Pitești (Oarja) reflectă perfect noua realitate.

Lotul nu este ocolit nici de cel mai rușinos semn al mobilizării slabe: zonele verzi cu vegetație răsărită pe aliniamentul drumului după ce s-a decopertat terenul sau chiar s-au așternut straturi de umplutură. Nici nu ne aducem aminte ultima dată când am văzut așa ceva pe un șantier UMB.

Este drept, au fost (și mai sunt) blocaje birocratice independente de constructor, cum ar fi exproprierile suplimentare și aprobarea soluțiilor finale în nodul A1/Oarja și la Albota, dar și veșnicele păduri care trebuie scoase din circuitul forestier. Dar chiar și așa, cei de la UMB au front de lucru suficient unde pot munci nestingheriți… și nu o fac”, se arată în analiza API.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

23
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. M
    Marcel
    4 august 2023, 12:15
    0

    Se pare ca D nul Umbrarescu a inceput sa deranjeze!Trebuie sa mai vina niste tepari americani,turci,chinezi,etc!

    1. U
      Un "bou" patriot (nu naționalist)
      4 august 2023, 13:55 • răspuns pentru @Marcel
      0

      Vor veni, negreșit !! Umbrărescu trebuie „redus” la tăcere !! Vrem Bechtel, dom’le !

    2. T
      Todoran Traian
      5 august 2023, 09:24 • răspuns pentru @Marcel
      0

      Ii deranjează pe cei de la Pro infrastructura,firma unde a lucrat marele specialist în infrastructura C Drula, cel care atunci cind a fost ministrul transporturilor nu a făcut mare lucru, acum cind chiar se vad realizări importante la marea infrastructura, se vede ca îl roade rău de tot.

    3. V
      VASILE IRIMIA
      5 august 2023, 12:55 • răspuns pentru @Marcel
      0

      EHEI DRAGII MOSULUI CÎND NOI ROMÂNII CONSTRUIAM EUROPA SI ASIA ERAM BUNI !!! ACUM CÎND DOMNUL UMBRARESCU CONSTRUIESTE STRAZI DE CALITATE ȘI LA VITEZA MAXIMĂ NU LE VINE BINE LA LINGAII GUVERNULUI DE RAHAT CE AVEM !!! UNDE EȘTI TU ȚEPEȘ DOAMNE !!!???

    4. D
      Dan
      6 august 2023, 06:31 • răspuns pentru @Marcel
      0

      Cred ca mai degrabă întârzie statul Roman cu platile…
      Dar și deranjul poate fi dacă nu “contribuie” din păcate….

  2. C
    Claudiu-Nicu
    4 august 2023, 13:18
    0

    Se pare că deranjează chiar pe autorul neprețuite lucrări „666”! Că, deh, drumurile construite de UMB nu „duc” spre „Întregirea Neamului”! Totuși, noi rămânem cu credință în Dumnezeu!

  3. X
    Xxx777
    4 august 2023, 14:57
    0

    Firmele tepare de teapa bechtel stau la rand si se pare ca nu mai au rabdare ca se termina vara si nu mai pun mana pe vreun contract gras sin care sa castige miloane de euro facand nimic. Eu sper sa nu se intample asa ceva. Indiferent cat de incet se misca, acest om face treaba. Vedem noi in curand cine va sabota UMB…

  4. A
    Ana Maria
    4 august 2023, 14:59
    0

    Domnule Umbrarescu, sunteti singura noastra speranta sa avem si noi autostrazi cat mai curand!

  5. D
    Daniel Cojocar
    4 august 2023, 15:28
    0

    Nu-mi fac grija de asta! Când se vor liniști cu toate începuturile de contracte la autostrăzi, or sa revină în forță și acolo și vor face 15% pe luna, nu 5%!
    Nu știu multi cum se mobilizează UMB pe fiecare contract ca să-l finalizeze înainte de termen.

  6. M
    Mihai
    4 august 2023, 17:29
    0

    Sunteti toti din Bacau, sau macar din zona. Si eu eram extrem de fericit ca a castigat UMB ul de la Buzau in sus. Dar, adevarul e ca nu prea s-a mai miscat. La sud de Bacau a cam stagnat, iar la nord, spre Pascani, aproape nimic. Si totul pe aceste sectoare a ramas facut de prin aprilie mai. Timp este, dar o vara s-a cam dus, pe tronsoanele de la focsani la pascani, termenul de finalizare e 2025, dar prima vara s-a cam dus. Poate ne ajuta vremea sa se poata lucra pana tarziu in toamna…
    Probabil se trage tare pe loturile din A0, poate si putin pe A3

    1. M
      Mk
      5 august 2023, 13:13 • răspuns pentru @Mihai
      0

      Trebuia să-i dea lucrarea lui UDREA ca este din Buzau si este serioasa

  7. v
    veteranul
    4 august 2023, 18:20
    0

    Nu sunt multe variante. Ori face Umbrarescu autostrazi in ritmul pe care il stie el, ori nu se mai face nimic. Sa avem pardon, firme straine care se screm si azi sa termine ce au inceput acum 4-5 ani am tot vazut. Uitati-va in Ardeal, intre Tg. Mures, Turda, Zalau. Bucati de autostrada care incep de nicaieri si se termina altminteri. Din pacate sunt multi mancatori de rahat(rahat alimentar cu apa rece) care contesta munca unicului constructor serios din Romania. Sa nu uitam ca ONG-ul mentionat este de sorginte userista. La ce sa te astepti?

    1. L
      Levi
      6 august 2023, 12:14 • răspuns pentru @veteranul
      0

      Porțiunea lipsa din Cluj – Târgu Mureș este cea a meseriașilor de la Straco. Nicidecum vreo firma străină. Ultimii străini care au lucrat la Autostrada Transilvania sunt cei de la Strabag și Nurol care au predat/predau lucrările înainte de termen. Deci nu UMB e singura care face treaba buna. Sau mai bine zis a făcut. Rămâne de văzut ce se întâmplă de acum încolo având în vedere ca și după părerea mea s-au extins ceva mai mult decât e plapuma. Și pe A3 se lăudau cu predare în timp record și acum au încetinit…

      1. P
        Pop
        7 august 2023, 21:51 • răspuns pentru @Levi
        0

        Serios, Strabag …..una din firmele cu cele mai proaste lucrări, tasări in zona podețelor, fisuri , exfolieri după nici un an de la terminarea lucrărilor!

  8. K
    Kgb
    4 august 2023, 18:46
    0

    o sa termine la timp

    aviz amatorilor

  9. M
    Muc cel mic
    4 august 2023, 19:05
    0

    Sa nu uitam totusi si cine face afirmatiile astea. Profriptura n.are nici in clin nici in maneca cu constructia de infrastructura. Ei doar fac poze si filmari. Desi nu inteleg prea multe din ele. Daca le urmaresti site.ul, iti dai seama ca acolo e o trupa de oameni care habar n.au de constructii in general

  10. A
    Andreea
    4 august 2023, 20:16
    0

    Unde era asociatia ProInfrastructura, cand Bechtel facea autostrazi?

  11. D
    Dan
    5 august 2023, 03:49
    0

    Asta e dovada clara ca cei care nu fac nimic și n au făcut nimic pentru tara comentează. Sate iei de o firma ca a luat mai multe contracte e o mizerie tipic românească

  12. A
    Adrian
    5 august 2023, 13:08
    0

    Cu o bucurie imensa, unii functionari de la STAT au anticipat ei ca UMB s-a intins prea mult. Dar tot ei recunosc ca unele impiedimente birocratice au stopat lucrarile. Bai PRO Infrastructura furnizează si solutii .

  13. A
    Alex
    5 august 2023, 14:07
    0

    Toți cei ce ați lăsat un comentariu habar nu aveți ce vorbiți. Vorbiți doar să sune…..

    1. b
      bogdan ignat
      6 august 2023, 06:42 • răspuns pentru @Alex
      0

      Mai ales tu…

  14. E
    Emil Croitoru
    6 august 2023, 09:06
    0

    Rușine să vă fie celor care contestați cel mai serios constructor de autostrăzi din România !
    RESPECT, domnule UMB !

  15. S
    Sile
    10 august 2023, 06:30
    0

    Firmele românești trebuie susținute și sa fie o prioritate la acordarea lucrărilor de infrastructura.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.