În pauza meciului SC Bacău – FC Clinceni, conducerea SC Bacău și AJ Fotbal i-a premiat pe componenții loturilor de Juniori C, D și E ale SC Bacău, pentru performanțele din acest an, respectiv câștigarea campionatelor județene și a Cupei Hagi-Danone. Antrenorul și coordonatorul acestor loturi a fost prof. Codrin Mindirigiu. De la aceste loturi, îndeosebi de la juniorii C – care au demonstrat frumoase calități la recent încheiatul turneu zonal de la Stadionul Letea, se așteaptă în continuare un mare progres. „Aș dori ca atunci când vor termina junioratul, acești copii să poată evolua în Liga I, iar unii dintre ei chiar în echipa națională”, ne-a declarat Codrin Mindirigiu. (Peter KELMANN)
Cei mai mici jucători ai SC Bacău, premiați
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.