Decanul de virsta al veteranilor de razboi din Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) a ajuns la virsta de 105 ani. Bacauanul Gheorghe Marcoci s-a nascut pe 14 august 1907 in comuna Beresti-Bistrita, iar in prezent locuieste imin comuna Margineni.
Jandarmul a intrat in armata ca militar in termen promotia 1927- 1929. Dupa armata s-a dedicat agriculturii, iar in 1941 a fost concentrat la Legiunea de Jandarmi Dorohoi, operativa in perioada 22.06.1941 – 30.07.1941. Din 01.03.1944 – la 28.04.1944 a fost concentrat la Legiunea Iasi, operativa in perioada 28.03.1944 – 28.08.1944, in continuare pina la 20.09.1944 fiind concentrat la Legiunea de Jandarmi Fagaras, iar de pe 01.10.1944 la 09.05.1945 fiind concentrat la Legiunea de Jandarmi a Inspectoratului General Suceava, neoperativa in perioada respectiva.
Functiile indeplinite pe perioada cit a activat ca jandarm au fost de comandant de pluton si subofiter operativ. Astfel, veteranul jandarm, Gheorghe Marcoci are o vechime ca militar de peste 23 de ani. La 22 de ani Gheorghe Marcoci se afla in Batalionul de instructie Odorhei. A parcurs tot traseul, de la soldat la caporal. A fost sef de Post la Rasesti, pe Valea Oituzului, apoi la Palanca.
„Pe cind eram sef de post, am salvat doi oameni de la moarte. Erau cautati de comunisti sa-i aresteze. Un preot si un invatator”, rememora veteranul in urma cu doi ani. Toata viata sa, Gheorghe Marcoci s-a mindrit cu decoratia „Crucea comemorativa a celui de-al doilea Razboi Mondial 1941-1945”, iar in ceea ce priveste secretul longevitatii sale, jandarmul spune ca toata viata sa a fost un om cumpatat si muncitor. La cei 105 ani, jandarmii bacauani sint alaturi de sarbatorit.
„Cel mai virstnic jandarm din tara, este sarbătorit de familia jandarmilor bacauani impreună cu reprezentantii Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi. Noi, urmasii lui Gheorghe Marcoci, i-am aratat de fiecare data respectul, recunostinta si pretuirea noastra pentru tot ceea ce inseamna in viata noastra de jandarm”, a spus mr. Sebastian Cretu, ofiter de relatii publice in cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean (IJJ) Bacau. (R.I.)
Lasă un răspuns