Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii al Academiei Române a făcut ceea ce ar fi trebuit să facă de mult Executivul: a studiat cu atenţie criza şi a ajuns la concluzii deloc surprinzătoare după părerea mea dar care vor fi cu greu înghiţite de politicienii de la Putere, prea ocupaţi să-şi impună propria viziune asupra situaţiei.
Raportul în cauză concluzionează că principală problemă a României este faptul că este blocată în încapacitatea de a găsi o soluţie şi de a o implementa. Semnatarii raportului ajung la concluzia că nu este vorba de o singură criză ci de un complex de crize interconectate: o criză fiscal-bugetară, una economică, o criză politică, o criză morală şi una de cunoaştere.
În raport se identifică cinci etape prin care a trecut România în diagnosticarea crizei.
Prima fază, în 2008, a fost de negare: criza nu ne va atinge iar dacă ne va afecta puţin, nu vor fi probleme. A doua fază, după ce clasa politică s-a convins că am fost afectaţi de criză, a fost etapa în care am stabilit că totul este cauzat de criza mondială; odată trecută aceasta, ne vom reveni.
Când s-a văzut că nu ne revenim după ce a trecut criza mondială, politicienii au dat un nou diagnostic: suntem în criză din cauza bugetului: cheltuielile prea mari ale statului sufocă economia.
A patra etapă alimina parţial diagnosticul de criza bugetară şi dă vina mai mult pe o criză financiară: ne trebuie împrumuturi nu pentru a echilibra bugetul ci pentru a echilibra financiar ţara.
În fine, a cincea etapă în diagnosticarea crizei este identificarea unei crize structurale: starea economiei este dată nu de deficitul financiar-bugetar, ci de structura sa. Economia naţională a pierdut poziţii strategice, s-au închis capacităţi de producţie, s-au pierdut locuri de muncă, deci au scăzut veniturile la buget.
Cam la asta s-au priceput politicienii şi economiştii prinşi în sferă politicii.
Lasă un răspuns