~2 min lectură 7 comentarii

Cele mai vechi conducte de agent termic din Bacău ar putea fi înlocuite. Cererea de finanțare pentru proiectul de reabilitare a rețelei primare, de peste 113 milioane de lei, a fost aprobată

Gabi MIHAI

Administratorul public al Bacăului a anunțat că proiectul „Reabilitarea reţelelor termice de transport/primare, pentru creşterea eficientei energetice a sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Bacău” a fost admis pentru finanțare.

Proiectul are o valoare de 113.694.736,19 lei și vizează creșterea confortului termic al consumatorilor simultan cu reducerea pierderilor şi, implicit, atât creșterea eficienţei energetice, cât şi reducerea emisiilor de carbon.

Ciprian Piștea, administratorul public al municipiului susține că prin proiect vor fi reabilitate patru tronsoane de reţea termică de transport, 8,9 km, cu vechimea, gradul de avarii și pierderea cea mai mare din întreaga rețea, prin înlocuirea actualei conducte cu elemente de conductă preizolate. De asemenea, va fi modernizat sistemul de măsură debite în nodul de vane situate în incinta CET II Letea, pentru cele trei ramuri de termoficare, respectiv Republicii, Cornişa şi Sofert și vor fi montate vane de secţionare tip clapetă – fluture, în opt puncte de pe ramurile de termoficare.

„Unul din efectele urmărite îl reprezinta creșterea confortului consumatorilor racordati la SACET prin reducerea substanțială a numărului de avarii, reducerea duratei avariilor și îmbunătățirea parametrilor de funcționare (temperatură / presiune) a rețelei termice, prin eliminarea unor restricții în funcționare, existente în prezent”, susține Ciprian Piștea.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

7
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. r
    refor
    20 august 2022, 10:02
    0

    O strategie perdanta pentru ca sistemul centralizat de termoficare functioneaza la noi numai cu subventii acordate de primarii. Dar sunt valori mari firmele de instalatii prefera acest fel de lucrari destul de simple, la primarii niste domni primesc comisioane bune, inspectoratul in constructii primeste o cota iar sefa niste comisioane.

    1. c
      cosmin2
      20 august 2022, 14:23 răspuns pentru @refor
      0

      parca era vorba de green deal, CET-ul cu ce functioneaza?

      1. G
        George
        21 august 2022, 06:41 răspuns pentru @cosmin2
        0

        Gaze naturale

  2. I
    Ion Vasile
    21 august 2022, 04:25
    0

    O sa se faca un SF si eventual un os de ros pentru Branpis ca nu au mai ciugulit nimic de o vreme..

  3. V
    Vasile care vrea sa plece din Bacau
    21 august 2022, 07:43
    0

    Bani aruncati in vant cu CET-urile astea. Nu sunt rentabile, fara subventii mor in secunda unu, dar unii castiga bani buni de pe urma lor. Mafia politica doreste pastrarea lor ca sa aiba o vaca de muls. Ca multe alte vaci. Prostii aplauda in timp ce le este bagata mana in buzunarul propriu. Mai zic unii ca poporul roman este unul inteligent. Marea masa pute de prostie, habar n-are sa faca un calcul de rentabilitate, cultura economica zero si merg asa inainte.

    1. Q
      QR
      21 august 2022, 13:41 răspuns pentru @Vasile care vrea sa plece din Bacau
      0

      Vasile, nu pleca din Bacau, acum sincer, e clar ca orasul are un numar considerabil de zevzeci, si tocmai de aceea este de dorit sa ramai si tu si altii care au capacitati intelectuale, ca sa mai echilibram balanta…

  4. G
    George
    21 august 2022, 17:50
    0

    Ar trebui o incredintare directa la o firma din Bacau mai ales ca ne-a obisnuit Primaria cu licitatii castigate culmea de firme din Bacau ( surprinzator care pana acum nu prea au derulat contracte cu autoritati publice)

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.