Cântăreaţa canadiană Celine Dion se lansează într-o nouă aventură, de această dată în lumea afacerilor.
În timp ce Paris Hilton rezistă în domeniul parfumurilor, Celine Dion, şi ea cu o bogată gamă de parfumuri (a lansat şase din 2003), părăseşte, cel puţin pentru moment, acest domeniu pentru a se lansa în cel al ceasurilor, informează publicaţia franceză Voici.
Potrivit unui anunţ de pe site-ul său oficial, ‘Celine Dion Quintessential Timepieces’ ar urma să ajungă în magazinele din Canada în luna septembrie şi, pânâ în primăvara viitoare, în toată lumea. În variante bărbăteşti şi de damă, circa 50 de modele vor fi vândute cu 99 – 295 dolari (75 – 225 euro). AGERPRES
Lasă un răspuns