Cenaclul „Avangarda XXII”, patronat de Fundația Culturală „Georgeta și Mircea Cancicov”, va avea o nouă întîlnire în sala de lectură a Bibliotecii Județene „C. Sturdza”, joi, 6 noiembrie, orele 16.00. În cadrul acestei întruniri va citi poezie Carmen Popa, iar medicul Gabriela Iacobescu va susține un colocviu pe tema „Implicarea intelectualului în problemele socio-culturale din mediul rural”. Rubrica specială „Portret în cărbune aprins” îl va avea, de data aceasta, ca protagonist, pe poetul Sergiu Adam, care va fi prezentat de dr. Vasile Sporici, Constantin Călin, Ghiorghi Iorga, Calistrat Costin, Ilie Boca și Petru Scutelnicu. Întrunirea va fi ilustrată de un duet pentru flaut și nai susținut de Robert și Camelia Farțad, -la orgă- Daniel Mateianu, de la Liceul de Artă „George Apostu”. Moderatorul întîlnirii va fi poetul Victor Munteanu. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns