Centrala școlii din Roșiori a fost montată anul trecut cu intenția de a furniza mai multă căldură decît ar face-o clasicele sobe de teracotă. Din păcate, agregatul nu este nici pe departe atît de eficient pe cît ar fi trebuit să fie. în afară de faptul că este o mare consumatoare de lemne, centrala nu face față la gerurile iernii, astfel încît în sălile de clasă frigul este la el acasă. Deoarece caloriferele nu fac decît să dezmorțească atmosfera, elevilor și cadrelor didactice nu le rămîne decît să își sufle în pumni cît sînt la școală. Cele două cazane își văd însă de treabă pentru că ard fără încetare, zi și noapte. Atunci cînd crapă pietrele de ger, acestea trebuie să funcționeze chiar și sîmbăta și duminica pentru ca să nu înghețe. Altminteri, centrala riscă să nu mai funcționeze, iar școala să rămînă fără un strop de căldură taman în miezul iernii. Acest risc este cu atît mai mare cu cît vechile sobe nu mai sînt, pentru că au fost demolate odată cu montarea centralei.
Primarul din Roșiori, Petru Matei, spune că această centrală consumă ireal de multe lemne pentru cîtă căldură oferă, și că va fi o problemă aprovizionarea cu lemne pentru această școală. „Iarna trecută, copiii au înghețat cu tot cu centrală. De cînd dă frigul, această centrală consumă cît ar consuma sobele pentru două- trei ierni. Numai că sobe nu mai sînt în toate clasele pentru că au fost stricate. Cu materialele de la cinci sobe din școala din Roșiori au fost reparate doar două sobe la școala de la Poieni. âi voi face o adresă doamnei directoare prin care să o atenționez că centrala nu este autorizată și, în cazul eventualelor accidente, nu o să fiu răspunzător”, și-a precizat poziția primarul Matei.
De la primărie am aflat că această centrală a costat peste 500 milioane de lei și că anul trecut a consumat 72 de metri cubi de lemne. Celelalte două școli din comună au consumat în jur de 10 metri cubi fiecare pentru întreaga perioadă friguroasă. Primarul spune că o sobă nu consumă mai mult de cinci metri cubi de lemn pe toată iarna.
Elena Nica, directorul școlii din Roșiori, motivează că agregatul a consumat anul trecut atît de mult deoarece lemnele nu au fost suficient de uscate. Totuși, ea a recunoscut că este în frig în școală iarna. Cu toate acestea, ea consideră că actuala centrală este un mod civilizat de a încălzi o școală. Aceasta crede că ar fi trebuit să fie trei arzătoare în loc de două ca centrala să facă față la frigul iernii. „Centrala nu are autorizare, dar nu există nici un pericol. Cei care au montat centrala ne-au adus asigurări că vor rezolva problema autorizației cît de curînd. în prezent se ocupă de centrală doar omul de serviciu, dar cînd va fi frig vom avea două persoane responsabile cu încălzirea școlii”, a spus directoarea Nica. Aceasta a mai adăugat că, în prezent, școala are la dispoziție 60 de metri cubi de lemne și că, în această perioadă, se face focul cu o roabă și jumătate de lemne pe zi.
Problema cea mai mare rămîne totuși faptul că elevii și profesorii îngheața iarna de frig, în timp ce două arzătoare duduie non stop.
Ideea reconstruirii sobelor care au fost dărîmate nu îi surîde primarului, care spune că primăria nu dispune de bani pentru așa ceva. El acuză faptul că, la vremea respectivă, au fost dărîmate vechile sobe pe care le vede ca o soluție mai bună decît actuala centrală. (Bianca TOMESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.