Peste 90 de școli din mediul rural din zonele sărace și foarte sărace ale județului nostru vor fi dotate, în viitorul apropiat, cu centrale termice pe lemne. Acestora li se vor adăuga grupuri sanitare noi și puțuri de alimentare cu apă potabilă și menajeră. Per total, o investiție care va costa peste 25 de milioane de dolari, bani care vor veni de la Banca Mondială prin intermediul proiectului de relansare a învățămîntului rural. Inginerul Viorel Marin, de la serviciul „tehnic” al Inspectoratului Școlar, spune că, foarte probabil, lucrările se vor efectua în tranșe și vor demara în a doua jumătate a anului în curs. (E.C.)
Lasă un răspuns