~3 min lectură 0 comentarii

Centrele olimpice de box de la Mangalia si Hunedoara se muta la Onesti

Redacția Ziarul de Bacău

Conform unor hotariri adoptate la ultima sedinta a Biroului Federal al Federatiei Romane de Box (FRB), Onestiul va gazdui Centrul National Olimpic de Pregatire a Juniorilor (CNOPJ), care se va muta de la Mangalia. Decizia federalilor a fost luata cu unanimitate de voturi, iar contractul incheiat cu AS CS Box Alutus din Mangalia, unde era gazduit centrul olimpic, va fi reziliat. Onestiul, care mai are inca un CNOPJ, cel de gimnastica, va gazdui centrul de box la Clubul Sportiv (CS) Municipal, care a si facut demersuri in acest sens. “Nu am fost anuntati oficial despre aceasta decizie, pe care o asteptam, insa, intrucit noi ne-am prezentat conditiile de care dispunem aici, legate de cazare, masa, sali de sport, sauna si asa mai departe – ne-a declarat Ingrid Istrate, directorul CS Municipal Onesti. Noi ne-am dori sa avem chiar trei centre olimpice, gimnastica, boxul si luptele, si am vrea ca imaginea Onestiului sa devina cea care era odinioara”. Dupa cum spunea si fostul antrenor coordonator al lotului, Relu Auras, cam toti marii campioni de box ai Romaniei s-au pregatit la Onesti, unde exista conditii foarte bune. Totusi, din ordinea de zi a sedintei de vineri a Biroului Federal de la FRB reiese ca, la punctul 4, trebuia sa fie facuta “analizarea solicitarii SCM Bacau cu privire la mutarea CNOPJ de la Mangalia la Bacau”, cerere prezentata de secretarul general Niculae Constantinescu. Insa in hotarirea biroului, care a fost postata si pe site-ul federatiei, se precizeaza clar ca centrul olimpic se muta la Onesti, nu la Bacau. Mai mult, la Onesti vor ajunge si sportivii care se antrenau la Biroul Olimpic de Pregatire a Juniorilor (BOPJ) Hunedoara, intrucit antrenorul principal de acolo a plecat in strainatate. “Domnul Ilie Captari a decis sa profeseze in strainatate – se precizeaza in hotarirea luata de federali, tot cu unanimitate de voturi. In urma acestei decizii personale, s-a propus ca sportivii BOPJ Hunedoara sa isi continue activitatea la CNOPJ, iar Captari Ilie sa fie inlocuit cu Baeatu Robert”. Din pacate pentru Relu Auras, sefii de la federatie au decis sa numeasca un nou antrenor coordonator al lotului de juniori, in persoana lui Titi Tudor, iar ca secunzi au fost numiti Constantin Dia si Gheorghe Biea, iar mdic va fi Rodica Sava, dupa cum se precizeaza pe site-ul FRB. Totodata, a fost stabilita si componenta lotului de seniori, care va fi pregatit de antrenorul Dorel Simion. Din lot fac parte Razvan Andreiana, Dragos Marin, Ronald Gavril, Flavius Biea, Cezar Juratoni si Constantin Bejenaru.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.