Centru educativ la Godinești

Administrator

Sătenii din satul Godinești, comuna Vultureni, vor avea la dispoziție, după 1 decembrie 2005, un centru educativ comunitar, cum puține localități rurale din județ au în prezent. Investiția va costa 3,5 miliarde lei vechi și va fi finanțată de Ministerul Integrării Europene. „Centrul este destinat, în primul rînd, pregătirii copiilor defavorizați. El va fi prevăzut cu o sală de meditații, una de recreere și alta de informatică, unde vor fi instalate cinci calculatoare. în aceeași clădire vor fi o bibliotecă și un cabinet pentru consultații medicale. Așa sperăm ca în comună să mai atragem un medic de familie”, a precizat Daniel Țăranu, primarul comunei Vultureni. Pînă în prezent, Primăria Vultureni a reușit să finalizeze proiectul clădirii și autorizația de construcție a acesteia. Deși a mai rămas puțin timp pînă la începutul lunii decembrie, conducerea Primăriei este convinsă că investiția va fi dată la cheie la acest termen, prevăzut în contractul cu firma constructoare. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.