Cercetător băcăuan: „Se crede că poluare există doar în mediul urban și mai puțin la sat, dar nu este așa!”

Redacția Ziarul de Bacău

Silviu Gurlui (40 de ani), conferențiar universitar doctor la Facultatea de Fizică din Iași, susține că românii respiră dioxină, metale grele și compuși chimici extrem de toxici. Conform studiilor, aproximativ o treime din accidentele cerebrale sunt cauzate de PM2,5, particule în suspensie la care suntem expuși în urma activității industriale, a sistemului de încălzire a populației și centralelor termoelectrice, dar și a traficului rutier. Gurlui este născut în județul Bacău, iar în 2017 s-a implicat în dezvăluirea cifrelor reale ale poluării generate de incendiul de la groapa de gunoi.

Foto: Libertatea

Unul dintre cercetătorii români de top în domeniul poluării atmosferice, Silviu Gurlui, este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Fizică din Iași și directorul Laboratorului de Optica Atmosferei, Spectroscopie şi Laseri din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

S-a născut în satul Hertioana de Jos, comuna Traian (județul Bacău), și își amintește că pasiunea pentru fizică i-a fost insuflată din clasa a VI-a, de către unul din profesorii săi. Aurelia Dimofte este cea care l-a introdus în lumea extraordinară a acestei materii prin laboratoarele pe care le susținea la cursuri.

Ulterior, profesorul Fisher, care preda atunci la Liceul „Lucrețiu Pătrășcanu” din Bacău, i-a completat cunoștințele de fizică și l-a ajutat să aleagă o carieră universitară ca profesor, dar și ca cercetător. 

Are o experiență de 25 de ani de cercetare avansată și activitate practică în România, Franța, Germania, Austria și Anglia. A încheiat parteneriate strategice privind mediul, schimbările climatice și poluarea cu NASA, Agenția Spațială Europeană, Agenția Spațială din România și institutul de la Măgurele. 

Profesorul crede că studiile efectuate de diversele instituții publice sau private din România nu au nicio valoare, dacă acestea nu sunt interpretate într-un context mult mai larg pentru a avea imaginea de ansamblu și a se putea interveni punctual.

„Se crede că poluare există doar în mediul urban și mai puțin la sat, dar nu este așa. Particulele PM2,5 sunt mult mai nocive decât particulele PM10 și sunt monitorizate destul de slab la nivelul țării. Conform studiilor efectuate, nocivitatea particulelor PM2,5 este de 20 de ori mai mare față de cea a particulelor PM10 pentru că sunt foarte mici, pătrund ușor în organism și afectează extrem de mult anumite sisteme vitale. Aproximativ o treime din accidentele cerebrale sunt cauzate de aceste particule aflate în concentrații mari când ne expunem o perioadă îndelungată”, explică cercetătorul. 

Citeşte întregul reportaj: Un cercetător le propune autorităților echipamente pentru analiza poluării, care ar putea salva mii de vieți

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. m
    marrkuuu
    4 aprilie 2021, 21:10
    0

    * de la 15 ani

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.