Primăria Bacău a încheiat etapa de validare a dosarelor pentru locurile de parcare de reședință din zona Tipografilor, însă datele arată un interes mai scăzut din partea locatarilor decât se aștepta municipalitatea. Pentru acest prim lot au fost puse la dispoziție 87 de locuri de parcare, dintre care 7 destinate persoanelor cu handicap, iar în perioada de înscriere au fost depuse și validate doar 81 de dosare.

În aceste condiții, municipalitatea nu va organiza licitație pentru atribuirea locurilor din zona Tipografilor. Regulamentul prevede că licitația are loc doar atunci când numărul cererilor depășește numărul locurilor disponibile, ceea ce nu este cazul de această dată. Practic, locurile vor fi atribuite direct celor care au depus dosare eligibile.
Informația a fost confirmată pentru bacau.net de Andreea Gavrilă, șefa de cabinet a primarului municipiului Bacău, Lucian Viziteu. Aceasta a precizat că, la primul lot de parcări de reședință de pe strada Tipografilor, au fost validate 81 de dosare pentru cele 87 de locuri disponibile, motiv pentru care nu se va organiza licitație. Următoarea procedură de atribuire va viza parcările de pe strada Mărtir Horia.
Situația din Tipografilor indică faptul că interesul pentru parcările de reședință nu este foarte ridicat, cel puțin în această zonă, iar autoritățile urmează să vadă dacă, în cazul străzii Mărtir Horia, cererea va fi suficient de mare pentru a impune organizarea unei licitații.
pare a fi o mare m… pentru edil! oamenii incep sa gandeasca si asta e periculos pentru autoritati.
daca oamenii din bacau gandeau, asta nu era primar nici cu primul mandat…ce sa mai spui ca a mai prins si al doilea mandat…gandesc nu gluma bacauanii…orasul are ce merita…orasul e murat si murdar si blocat pt ca oamenii nu au gandit si au ales ce au ales…
Furi curent
concret? argumente? sau esti doar o biata userista sustinatoare de distrugere a orasului?
A fost predictibil având în vedere ca nr blocurilor arondate a fost limitat și totodată în această fază s-a putut participa doar cu 1 mașina .
Pentru locurile rămase va fi o luptă mai acerbă deoarece poți participa și cu al doilea autoturism .
Oricum totul e o mare MIZERIE, cu tot cu primar !!! Sa se duca la Piatra Neamt si sa vada ce elegant se distribuie locurile de parcare de resedinta, fara licitatii si alte cct-uri din astea, motiv de vreo bisnitareala …iar taxele, sunt mai mult decat de bun-simt !!!
Piatra Neamt este la ani lumina inaintea satului nostru….din pacate…si Tecuciul e mai aratos!!! :))))
Nu cred ca este asa departe , maxim la 60 km