Termenul de depunere a cererilor privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și pădurilor la comisiile locale de aplicare a legilor fondului funciar a fost prelungit pînă la 30 noiembrie 2005. Potrivit reglementărilor în vigoare, termenul de înregistrare a cererilor de retrocedare a proprietăților funciare însoțite de documentele doveditoare expiră la 22 septembrie 2005, la 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției și unele măsuri adiacente. Perioada de timp stabilită inițial nu a permis tuturor persoanelor îndreptățite să-și procure documentele care pot fi prezentate drept probă și să înregistreze cererile la comisiile locale. Executivul consideră că nedepunerea cererilor privind reconstituirea dreptului de proprietate de toate persoanele îndreptățite, în termenul stabilit inițial, ar crea situații inechitabile. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.