~2 min lectură 0 comentarii

Cererile pentru ajutorul de încălzire se pot depune începând cu 01 octombrie – update

Andra Juverdeanu

Cererile pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie se pot depune, în perioada 01 octombrie – 20 noiembrie, la Direcția de Asistență Socială, anunță Primăria Bacău.

Ajutoarele pentru încălzirea locuinței cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică și combustibili solizi și/sau petrolieri se acordă pe perioada sezonului rece, respectiv noiembrie 2025 – martie 2026.

Cuantumurile ajutoarelor lunare vor fi procente dintr-o valoare de referință stabilită de lege și pornesc de la 100% scăzând până la 10% din 10 în 10, invers proporțional cu veniturile medii lunare ale familiei/persoanei singure.

Suplimentul pentru energie se acordă familiilor și persoanelor singure care îndeplinesc condițiile de acordare a ajutorului pentru încălzire privitoare la venituri și bunurile deținute, lunar pe tot parcursul anului, inclusiv în perioada sezonului rece.

Suplimentul pentru energie este în sumă fixă, în funcție de sursa de energie utilizată, după cum urmează: 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică; 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale; 10 lei/lună pentru consumul de energie termică; 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi/petrolieri.

„Cele două măsuri de protecție socială se acordă pe bază de cerere și declarație pe proprie răspundere, însoțită de documente referitoare la componența familiei, situația locativă, veniturile obținute în luna premergătoare depunerii cererii și bunurile deținute”, se precizează în documentul publicat de municipalitate.

Cererile se vor depune la sediul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău – str. Pictor Theodor Aman, nr. 94C în perioada 01 octombrie 2025 – 20 noiembrie 2025. Cererile depuse în perioada sezonului rece până la data de 20 a lunii intră în plată cu luna depunerii, cele depuse după data de 20 intrând în plată începând cu luna următoare.

Update: În cazul cărții de identitate electronice pe care nu este vizibil domiciliul sau reședința este necesară prezentarea efectivă a documentului sau a certificatului privind domiciliul/reședința care se eliberează de Direcția de Evidență a Persoanelor a Municipiului Bacău sau se poate obține online la adresa https://hub.mai.gov.ro.

Mai multe detalii sunt disponibile AICI.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.