CET Bacău a făcut deja primul pas spre demararea programului de restructurare a societății, program care va fi încheiat la mijlocul anului 2008. Ieri, la sediul unității, s-a desfășurat licitația publică deschisă pentru montarea primului grup de cogenerare cu turbină cu gaze de 13,9-16 MWe, care va înlocui actualul cazan pe lignit, utilizat de CET pentru producerea energiei termice și electrice. Dacă inițial s-au arătat interesați de licitație nu mai puțin de 12 agenți economici, pînă la urmă s-au prezentat cinci, printre care două firme germane – M&W Zander Germania și Areva Germania – și Aerostar Bacău. Ieri, comisia de organizare a deschis plicul cu oferta fiecărei participante. Prețul lucrării a fost estimat de conducerea CET la 10,3 milioane euro, fără TVA, ceea ce înseamnă că firmele intrate în competiție trebuiau să se situeze cu oferta lor aproximativ în jurul acestei sume. După ce au fost desfăcute plicurile s-a văzut că unele dintre firme propun un preț apropiat, altele cu unul sensibil mai mic sau mai mare. Unele dintre ele au venit chiar și cu o soluție alternativă (două grupuri de cogenerare care, la un loc, să producă între 13,6 și 16 MWe), nu numai cu cea de bază. Astfel, firma M&W Zander are oferta de bază de 9,26 milioane euro iar cea alternativă de 9,7 milioane euro, fără TVA, și Start ERG Burnes Ploiești-9,7 milioane euro (10 milioane euro). Celelalte trei au numai ofertă de bază și ea constă în 11,6 milioane euro-Areva Germania, 9,82 milioane euro-Aerostar și 9,8 milioane euro-Petromservice București, Sucursala Moinești. Comisia va analiza și va stabili care este oferta cea mai avantajoasă și corespunde întrutotul cerințelor formulate de licitator. Alegerea cîștigătorului va fi făcută în cel mult o săptămînă.
Premieră absolută în țară
în țară, această investiție reprezintă o premieră absolută. „Sîntem singurii dintre cele 22 de CET-uri externalizate care promovăm o asemenea investiție. în prezent nimeni din România nu are un grup de cogenerare cu turbină cu gaze. Nivelul lui tehnic este de ultimă generație, este deosebit de performant. Producerea energiei electrice și termice prin această soluție de cogenerare este sprijinită și de Comunitatea Europeană, ea fiind cea mai eficientă din punct de vedere economic. Dar are mai ales avantajul că limitează extrem de mult emisia de noxe”, ne-a declarat Vasile Drăgușanu, directorul CET Bacău. Pentru populația municipiului Bacău această investiție va însemna creșterea confortului termic în apartamentele în care locuiesc. Grupul de cogenerare care va fi dat în funcțiune la jumătatea anului 2007 va asigura energie termică și electrică pe toată durata anului, în condițiile de calitate, de siguranță și la parametrii impuși de standardele de performanță. în ce o privește, CET Bacău va obține o creștere cu 30 la sută a cifrei de afaceri din energia electrică. Finanțarea investiției va fi asigurată de la bugetul statului, respectiv din sumele care îi vor reveni CET prin eliminarea subvenționării prețului gigacaloriei. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.