După ce au stat mai bine de patru luni fără apă caldă menajeră, în sfîrșit, cel mai sigur de la mijlocul acestei săptămîni, locatarii celor peste 5.200 de apartamente preluate de la Termloc de către CET nu vor mai fi nevoiți să facă baie în lighean. „Mîine (astăzi-n.n.), în mod cert, conducerea Distrigaz Nord va permite Sucursalei de Distribuție Bacău să încheie cu noi contractul de furnizare a gazului metan către toate centralele termice trecute la noi de la Termloc. Prin urmare, miercuri vom putea începe livrarea de apă caldă către toate apartamentele legate de centrale”, ne-a declarat Vasile Drăgușanu, directorul CET Bacău. în cazul în care Distrigaz va refuza semnarea contractului, CET Bacău se va orienta spre alt furnizor de gaze naturale din țară. întîrzierea finalizării formalităților este consecința faptului că unitatea băcăuană are la Distrigaz datorii care se ridică la 74 miliarde lei. Din această cauză, cîteva săptămîni bune CET Bacău a stat și cu conturile din bancă blocate, măsură care a fost luată de Agenția Națională de Valorificare a Activelor Statului (AVAS). Ieri, AVAS a decis deblocarea conturilor CET, după ce aceasta s-a angajat să achite eșalonat datoriile, pînă în 2008. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.