Cea mai mare parte dintre asociațiile de proprietari din municipiul Bacău, racordate la CET, vor beneficia, în 2005, de utilitățile furnizate de aceasta în baza contractului din anul 2004. Conducerea CET a decis acest lucru, cu acordul asociațiilor, deoarece de anul viitor va trece la un alt sistem de relații contractuale. „Vom prelungi contractul din 2004 pentru că, treptat, vom începe să încheiem convenții individuale de furnizare a energiei termice. Pe măsură ce vom contoriza scările de bloc (prioritate vor avea zonele sărace), la asociațiile care vor solicita să facem convenții individuale, vom proceda astfel. Așa, locatarii vor fi sută la sută siguri că vor plăti doar ceea ce consumă”, a afirmat Vasile Drăgușanu, directorul CET Bacău. în ce o privește, Termloc va încheia, cu asociațiile branșate la ea, contract-cadru de livrare a energiei termice. „Am dat la toate asociațiile noul model de contract, l-au studiat așa că deja am început semnarea lui”, a declarat Dumitru Crîșmaru, directorul Termloc. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.