~3 min lectură 0 comentarii

Chef Dorina Burlacu, o băcăuancă premiată de Asociația Bucătarilor Italieni pentru întreaga carieră

Gabi MIHAI

Chef Dorina Burlacu, originară din Bacău, dar stabilită de peste 30 de ani în Italia, a primit “Medalia de aur pentru carieră”, în cadrul evenimentului anual organizat de Asociația Bucătarilor Italieni (Associazione Italiana Cuochi)., „Cittadella del Gusto”, din Florența.

„Sunt pur și simplu un bucătar cu o mare curiozitate față de gastronomia științifică și căruia nu îi este frică de chimia din bucătărie! În ultimii 30 de ani am învățat secretele culturii gastronomice italiene, prin studii și muncă asiduă. Fac și testez rețete toată ziua. Am inteles ca 40% din boli pot fi combătute cu ajutorul unei alimentații sănătoase. Iată de ce, timp de ani de zile, m-am concentrat pe crearea de rețete cu indice glicemic scăzut, cu un aport corect de sare, grăsimi și zaharuri. Nu numai atât: cred că materiile prime au o importanță fundamentală, le aleg personal de multe ori, din grădina mea de la Civago, în munții Appennini”, a declarat ea.

Cine este Chef Dorina Burlacu

Dorina Burlacu s-a născut în România, într-un sat de munte, Brusturoasa, din județul Bacău. S-a mutat în Italia, la Reggio Emilia, la vârsta de 23 de ani. Aici a început marea ei pasiune pentru gătit. Lucrează și studiază alături de bucătari renumiți, apoi obține un Master în Nutriție Culinară și devine pasionată de o abordare științifică și inovatoare a alimentelor sănătoase. De ani de zile colaborează cu institute regionale de formare ca profesor, participând la diverse competiții naționale și internaționale cu rețetele sale inovatoare, dezvoltate împreună cu medici și nutriționiști. De asemenea, colaborează cu companii locale și naționale din sectorul alimentar.

A fost inclusă în prima clasă la nivel mondial a Școlii Internaționale de Vară de Gastronomie Științifică, organizată în vara 2023 de Universitatea din Parma în colaborare cu Universitatea din Barcelona. În noiembrie a participat la Cooking&Science World Congress desfășurat la Universitate din Barcelona.

Are o activitate intensă de diseminare, a creat și a participat la diverse programe în care vorbește despre abordarea sa culinară, oferă sfaturi și rețete gratuite pe canalele sale de socializare, pentru a crește gradul de conștientizare a alimentației sănătoase.

Este mândră de originile sale românești, iar pe 1 decembrie 2023, cu ocazia Zilei Naționale a României, a primit premiul Arète, acordat de Asociația Politeia în cadrul unui eveniment găzduit de Biblioteca Senatului Italiei.

citește articolul integral pe G4Media

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.