PDL e un fel de pitbull care musca in stinga si-n dreapta, nervos ca problemele tarii nu se rezolva, ca toata lumea fura in afara de ei si nu inteleg cum de economia nu se misca in ciuda tuturor diligentelor facute de cel mai dibaci Guvern pe care l-a avut România.
Desigur, toate acestea se intimpla cind de fata este presa prietenoasa, televiziunile de casa, finantate cu bani publici, ziarele tinute in viata de contractele babane prinse de patroni. Adica de presa care nu doar ca nu ar pune o intrebare incomoda unui membru PDL, dar s-ar si oferi sa-i scuture scamele de pe haina.
Cind e vorba, insa, de presa care nu e tinuta in lesa de amicitiile politice ale patronilor, pedelistii sint muti ca o lebada. Din pitbuli devin niste chihuahua pricajiti, jenati de faptul ca au fost inclusi, prin cine stie ce greseala, in familia caninelor.
De o buna bucata de vreme, PDL Bacau nu mai invita la conferintele de presa decit ziaristii comozi, cei care pot fi controlati prin relatiile de amicitie cu patronii lor. Si care nu vor indrazni sa puna intrebari care ar putea leza orgoliul vreunui pedelist, orice functie o fi avind, fie chiar si cea de usier la sediul partidului.
Cam asta este despre partidul care se considera cel mai important in tara si in Bacau, care vrea sa obtina presedentia Consiliului Judetean si a primariilor de municipii din judet precum si peste jumatate din numarul locurilor in Parlament.
Niste obiective extrem de ambitioase pentru o echipa de chihuahua amariti.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.