Chimcomplex s-ar putea apropia de Oltchim la sfîrșitul anului 2008

Administrator

Petru DONE

Președintele Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului – AVAS, Teodor Atanasiu, a anunțat că societatea Oltchim Rîmnicu Vîlcea va fi scoasă la vînzare la sfîrșitul acestui an. Preluarea combinatului vîlcean se află în intenția omului de afaceri Ștefan Vuza, care controlează SCR – Societățile Comerciale Române, acționarul majoritar al societății Chimcomplex Borzești.
Chimcomplex a devenit, în ultimii ani, una dintre perlele Grupului SCR. Combinatul, care fabrică, în principal, produse clorosodice, dar și substanțe pentru combaterea dăunătorilor din agricultură, a intrat, cu circa trei ani în urmă, pe profit substanțial, chiar dacă nu avea condiții de piață dintre cele mai bune.
Grupul SCR a avut o perioadă de stabilizare, în 2006 și ceva din 2007, iar acum se mișcă din nou. „Se va mișca în continuare. Sînt gînduri mari” – ne declara, recent, directorul general al Chimcomplex, Virgiliu Băncilă. Societățile din grup se sprijină una pe alta, să meargă înainte. Există și termene precise, precum pentru centrala de cogenerare de la Chimcompex – 31 august. Curentul electric va fi produs la jumatate din prețul celui luat din sistemul național. Se va obține și abur tehnologic, care va fi folosit în combinat. Aici investiția este de 11,2 milioane de euro. Societățile din grup se sprijină una pe alta, să meargă înainte. Sînt și oiective strategice, precum prelurea, prin privatizare, a societății Salina Tîrgu Ocna, care asigură combinatului materia primă, sarea. Tot strategie este și pasul prin care Chimcomplex vrea să obțină de la Banca Comercială Română trei scrisori de garanție bancară, în valoare cumulată de 5,64 de milioane de euro, în favoarea Turbomach, pentru garantarea unor plăți către această companie. Omul de afaceri care controlează SCR, Ștefan Vuza, investește în firmele sale și caută parteneri străini puternici pentru marile proiecte ale anului viitor: Oltchim, Antibiotice și bursele externe.
Combinatul Oltchim va fi scos la privatizare la un preț care – spune oficialul de la AVAS – va fi în funcție de privatizarea, probabilă, a Petrochemical Argeș, deținut de Petrom, și care este furnizor de materii prime pentru Oltchim. Societatea vîlceană avea în intenție preluarea acestuia, dar pierderile suferite în ultima vreme pun sub semnul întrebării această preluare.

CITAT: Societățile din grup se sprijină una pe alta, să meargă înainte. Sînt obiective strategice, precum preluarea Salinei Tîrgu Ocna sau a combinatului Oltchim.ului intră în intenția patronului de la Chimcomplex Borzești

Petru DONE

Președintele A

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.