• el a renunțat la un post de asistent preparator la catedra de medicină legală pentru a sta doi ani doctor alături de pușcăriași • tînărul medic era singurul angajat al Penitenciarului căruia nu-i era frică să stea lîngă deținuții periculoși
Amintirea primilor ani de după facultate este pentru majoritatea medicilor una plină de romantism. Oricît de grea s-ar dovedi afirmarea, nici un obstacol nu e prea greu de trecut dacă vrei cu orice preț să ajungi celebru. Tinerețea și dorința de a ajunge în top necesită ani de pregătire, dar, dacă ți-ai atins scopul, toate relele sînt uitate. Cam așa s-a întîmplat și în cazul medicului Vasile Palade, actualul șef al secției Chirurgie I din Spitalul Județean. Și el privește astăzi în urmă cu reală plăcere, deși începutul carierei sale a fost marcat de cîțiva ani petrecuți în cel mai sinistru mod: printre cadavrele de la Morgă și printre deținuți periculoși.
Deși poate părea ciudat, chirurgul rememorează cu plăcere acei ani. Explicația: fără cei doi ani și jumătate petrecuți printre corpuri neînsuflețite și printre infractori, medicul Vasile Palade nu crede că ar fi fost chirurgul de astăzi. „În 1971, la terminarea facultății, am fost oprit de unul dintre profesorii mei ca asistent preparator la catedra de Medicină Legală. Nu am rezistat foarte mult în această ipostază, pentru că noaptea aveam coșmaruri îngrozitoare. Visam numai cadavre, numai autopsii și mi-am dat seama că, fie și de dragul unei cariere în facultate, nu pot să mă fac medic legist. Visul meu era să devin medic practician și să fiu ori ginecolog, ori chirurg. În același an am primit o ofertă din partea Ministerului de Interne pentru un post de medic în Penitenciarul Bacău. Dacă acceptam postul, primeam un apartament în oraș, motiv pentru care nu mi-a fost greu să mă decid”, își începe povestirea despre primii ani ai carierei sale chirurgul Vasile Palade. Transferul de la catedra de Medicină Legală la deținuții din Bacău a fost ca o cădere „din lac în puț”, dar frica de a petrece o viață întreagă printre pușcăriași a fost mobilizatoare. „Doi ani și jumătate am fost medic la Penitenciar, dar perioada aceea m-a maturizat cît pentru 20 de ani de carieră. Am avut un șoc psihic cînd am intrat prima oară, din cabinetul meu frumos aranjat pentru aceea vreme, în celule deținuților, pline de igrasie și mizerie. Vremea petrecută printre deținuți mi-a dat impulsul să merg mai departe. Îmi doream din răsputeri să-mi continui cariera, pentru că altfel simțeam că mă voi scufunda definitiv. Cît am stat printre pușcăriași am învățat, însă, cum trebuie cîștigată încrederea oamenilor. Erau în Penitenciar oameni de toate felurile, marea lor majoritate periculoși. Erau situații în care comandantul nu avea curaj să intre printre deținuți, iar eu rezolvam de multe ori chiar și probleme care nu aveau legătură cu profesia mea”. O scutire de muncă, atunci cînd erau bolnavi, sau o vorbă bună, atunci cînd erau supărați, erau cîteva dintre modurile în care tînărul medic reușea să intre pe sub pielea deținuților. Nici pușcăriașii care înghițeau linguri sau care își băteau cuie în cap nu au lipsit dintre pacienții medicului Palade. Cu toții au găsit ajutor la medicul Palade, iar unii dintre ei, odată eliberați, i-au mulțumit doctorului după ani și ani, chiar și pe stradă, în timpul întîlnirilor ocazionale. Că vremurile de atunci, greu de suportat psihic, au devenit acum o amintire frumoasă, o demonstrează faptul că binecunoscutul chirurg își dorește acum să facă o vizită în pușcăria în care a petrecut de bunăvoie peste doi ani de zile. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns