– Măria Ta, a sosit domnul prefect de Bacău, Dimitrie Cracte.
– Să poftească!
În frumoasa uniformă de prefect, Cracte intră, nu fără emoție, în biroul lui Alexandru Ioan Cuza. Acesta îi ieși în întîmpinare, îmbrățișîndu-l:
– Ei, domnule prefect, ce griji te-au purtat pe drumuri? Ce mai face vărul meu din Bacău, Docan?
– Măria Ta, băcăuanii nu numai că vă iubesc, vă adoră. Noi n-am uitat faptele dumneavostră cele mari. Dar, așa cum știți, nu există pădure fără uscătură. E vorba de împroprietărirea țăranilor. Boierii Lupașcu și Tăslămanu se opun cu îndîrjire. Toate încercările mele de a-i face să respecte legea nu i-a adus pe calea cea bună. Ca urmare, am hotărît să fac un drum pînă la București.
Cuza se încruntă. Făcu cîțiva pași prin încăpere apoi, hotărît, spuse:
– Domnule prefect, vei duce la Bacău hotărîrea domnească privind că pe o parte din moșiile lor să fie împroprietăriți cîte 10 oameni fără pămînt și să înființeze un nou sat. Cum zici că se va chema?
– Chiticeni. E în părțile Secuienilor.
– Bine, așa să fie!
Favorit al lui Cuza, Dimitrie Cracte s-a întors la Bacău, unde, ajutat de inginerii polonezi „Cihorschi, Savloschi, Climchevici, Eterle, dar și de doi nemți, Chapik și Cratovil, a trecut la „delimitări”. Boierii Lupașcu și Tăslămanu, de voie-de-nevoie, s-au supus, așa că în 1864 pe hartă apărea satul Chiticeni, sat component și astăzi al comunei Secuieni.
Aceasta este povestea lui, pe scurt. Și totuși, unii au crezut că satul Chiticeni e foarte vechi, chiar din 2 august 1414, cînd Alexandru cel Bun îi dăruiește lui „Pan Toader Pitic trei sate, din care unul „la Cobâle, unde-i casa, unde a fost Veariș Stanislav”. Era o confuzie între Piticeni și Chiticeni.
Reputatul istoric Mihai Costăchescu „identifică aproape exact satul boierului Toader Pitic de la Cobâle”. Dar „locul exact” avea să-l stabilească un pătimaș istoric al locului, învățătorul Cezar Uncescu. El scria că satul vechi „era între Berbiceni și Chiticeni, pe poala dealului de la nordul văii, la locul numit „Sub Seliște”, unde a fost și o biserică. Și azi (1934) plugurile mai scot la iveală hîrburi de oale, de ulcioare și știubeie groase în doagă de cîțiva centimetri, iar mai demult, spun bătrînii, au dat și de pietre de rîșniță”.
Dar satul n-avea să rămînă pe acel loc. Micuța așezare avea să fie aproape distrusă de o molimă cumplită: holera. Atunci „locuitorii din satul Piticeni, care au mai rămas cu zile l-au părăsit și au întemeiat alt sat, într-o fundătură, unde din vechime era un schit de călugărie pe moșia lui Cristea Bârbânță, „un descendent de-al lui Pan Toader Pitic de la 1414”. „Tot atunci, scria C.Uncescu, va fi distrus de holeră un sat de țigani, din apropiere, ai cărui locuitori au murit pînă la unul. Locul acestui sat, azi e cunoscut sub numele „Valea Holerii”, pe moșia Berbiceni”.
Au venit, însă, și vremuri mai bune. La 4 martie 1528 lui Roman Hamza i se întărește „a patra parte din Piticeni pe Cobâle, iar Stancăi, fata Neagăi, îi revine, la 28 martie 1528”, „…o jumătate de sat, din Piticeni, anume partea din mijloc”. Ceva mai tîrziu, în 23 martie 1548, „două părți de sus” se vînd cu 500 zloți tătărăști, lui Lupu Berheci.
Dar, iată o întîmplare „care va face să curgă lacrimi pentru sfînta dreptate”. În casa lui Tănase Petrache Măcărescul, „ce a fost cămăraș de izvoade”, s-au adunat „cîțiva urmași de-ai răs-străbunului Pitic”. În loc să petreacă și să se veselească, ei s-au apucat și au „întocmit spiță de-ai urmașii”, „unui anume Popa Avram, fiu al unui Silian Pitic”, ce trăia pe la 1600. Și ce credeți c-au făcut? Meșter în ale documentelor, Tănase Măcărescu s-a oprit și a întocmit „mai multe spițe genealogice de-a lui Popa Avram”, cu „documente mai noii”, fiind, desigur „documente false”. Așadar, concluziona eminentul învățător, „satul Chiticeni de azi nu este satul boierului Pitic”.
Rămîne, deci, să sărbătorim anul acesta 140 de ani de la întemeierea Chiticeniului de Cuza Vodă.
Lasă un răspuns