• în primele șase luni ale anului, veniturile totale ale celor peste 10.000 de firme băcăuane active a fost de aproape 50.000 de miliarde de lei
Cea mai mare parte a veniturilor realizate de agenții economici băcăuani provine din sectorul privat, deși acesta deține doar 53 la sută din capitalul social al județului. Maricel Radu, purtător de cuvînt al Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Bacău, a afirmat că veniturile au crescut cu 18 la sută în primul semestru al acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut. Radu a arătat că veniturile totale de 49.586 de miliarde de lei au fost obținute în proporție de 86 la sută de sectorul privat, patru la sută, de sectorul mixt și doar zece procente de sectorul de stat.
În perioada analizată, cheltuielile totale ale societăților comerciale băcăuane au fost de aproape 51.000 de miliarde de lei, în creștere cu 23 la sută față de primul semestru al anului 2002, în prețuri curente. În prețuri comparabile, creșterea este de numai șapte la sută.
Din analiza economico-financiară a indicatorilor cuprinși în raportarea contabilă semestrială, rezultă că societățile comerciale din județul Bacău au un capital social total de aproape 15.600 de miliarde de lei, din care firmele cu capital integral privat dețin 53 la sută, adică peste 8.250 de miliarde de lei. Firmele de stat dețineau în primele șase luni ale anului aproape 4.580 de miliarde de lei, 29 la sută, iar societățile comerciale mixte dețin un capital social depeste 2.750 de miliarde de lei, 18 la sută din total. Maricel Radu mai informează că cifra de afaceri a celor peste 10.000 de firme care și-au depus raportările contabile pentru primul semestru al anului 2003 totalizează peste 46.780 de miliarde de lei, mai mult cu 36 la sută față de primele șase luni ale anului trecut, în prețuri curente, și cu 18 procente, în prețuri comparabile. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns