~2 min lectură 1 comentariu

Cifră de afaceri uriașă pentru una dintre companiile lui Umbrărescu, care construiesc autostrăzile A7 Moldova și A3 Transilvania

Redacția Ziarul de Bacău

Spedition UMB SRL Bacău a raportat pentru 2023 o cifră de afaceri de 3,13 miliarde de lei, cu 46% mai mult decât în anul precedent, potrivit unei analize termene.ro. În 2022, cifra de afaceri a fost de 2,13 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă de aproape un miliard de lei de la un an la altul. Compania lui Dorinel Umbrărescu a trecut de primul miliard în 2020.

Spedition UMB SRL este una dintre cele trei mari companii care fac parte din Grupul UMB, alături de SA&PE Construct SRL și Tehnostrade SRL, toate din Bacău. Grupul UMB a fost fondat de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, iar membrii familiei acestuia sunt acționarii principali ai companiilor.

SA&PE Construct SRL a raportat o cifră de afaceri de 2,82 miliarde de lei pentru 2023, cu 76% mai mult decât în anul precedent, conform bilanțului publicat de Ministerul de Finanțe. Aceasta reprezintă un nou record pentru cifra de afaceri anuală a companiei.

Bilanțul pe 2023 al Tehnostrade SRL nu a fost încă publicat. În 2022, Tehnostrade a avut o cifră de afaceri de 1,7 miliarde de lei.

Profitul în scădere

Spedition UMB a înregistrat în 2023 un profit de 49,5 milioane de lei, cu 65% mai puțin față de anul precedent, când profitul a fost de 137 de milioane de lei.

Numărul angajaților raportat de Spedition UMB a fost de 56 în 2023, cu 21% mai mult decât în anul precedent.

Domeniul de activitate al firmei este „lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor”, cod CAEN 4211.

Acționarii Spedition UMB sunt: Mirela Umbrărescu (89%), Alexandru Teodor Umbrărescu (5%), Petru Răzvan Umbrărescu (5%) și Dorinel Umbrărescu (1%).

Grupul UMB este cel mai important antreprenor din România în domeniul construcțiilor de autostrăzi, având proiecte în toate regiunile țării. Lucrările la Autostrada Moldovei (A7) și Autostrada Transilvaniei (A3) sunt printre cele mai importante proiecte ale grupului.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. S
    Swiss Army
    3 iunie 2024, 09:29
    0

    Pe drumul judetean dinspre N Balcescu catre Galbeni este o pancarta pe care scrie, negru pe alb, ca termenul de predare a lucrarii autostrada Focasni Bacau este 31.12.2026.
    Adica peste doi ani si jumatate.
    In zona ar trebui sa treaca autostrada si sa se lege de centura, insa lucrarile nici macar nu au inceput.
    Slava !

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.